În Europa apar din ce în ce mai multe focare Covid și, odată cu acestea, din ce în ce mai multe porniri de revoltă publică se răspândesc în tot continentul, pe măsură ce guvernele revin la măsuri stricte pentru a combate noul val de coronavirus. Cu o pandemie departe de a fi învinsă - deși vaccinul este deja o armă de luptă la îndemână, dar încă prea puțin acceptată a fi folosită - lumea aproape că nici nu mai are curajul să se întrebe acum cum anume va arăta după ce va ieși din starea de urgență sanitară care a avut efecte majore la nivel social și impact devastator la nivel economic.
Într-un provocator demers de cercetare socială, decanul școlii de studii globale din cadrul Universității din Boston, Adil Najam a chestionat 99 de intelectuali ai lumii în încercarea de a înțelege cum va arăta lumea post-pandemică. Mă opresc aici asupra uneia dintre concluziile cercetării - aceea care enunță tranșant că „politica va deveni mai tulbure” - cu sentimentul amar că în România am luat-o deja înaintea lumii post-pandemice, politica băștinașă fiind cu adevărat din ce în ce mai tulbure. Norii care se adună deasupra economiei nu sunt deloc de bun augur, dar poartă aceeași negură care-i acoperă și pe liderii politici autohtoni. Parcă niciodată în ultimele trei decade nu am traversat o perioadă în care, așa cum zice politologul Francis Fukuyama, „gradul de incertitudine cu privire la cum va arăta lumea din punct de vedere politic să fie mai mare decât este astăzi”.
În pofida prognozelor de creștere economică, o privire mai atentă scoate la iveală putreziciunea eșafodajului acestui anunțat salt al PIB-ului. Pandemia Covid -19 și mai ales felul în care statul a ales să o combată au pus în discuție competența guvernului au dat apă la moară unor curente inițial desuete, dar recent revenite la ordinea zilei - precum ascensiunea naționalismului populist -, au aruncat la coșul de gunoi știința și expertiza reală, ridicând adesea la gradul de axiomă simple enunțuri profane perorate de fitecine în agora contemporană excesiv de mediatizată.
România se regăsește (din nou) în vârful clasamentelor negative (vaccinare scăzută, mortalitate ridicată, dezechilibre macroeconomice, instabilitate politică). Și - tot din nou - România e aici din cauza politicii interne de foarte joasă calitate. Pandemia ne-a procopsit cu telemunca, cu teleșcoala, cu telemedicina, dar nu am făcut astfel încât să ne procopsească și cu teleguvernarea, în timp ce guvernarea a decăzut constant până la a ajunge doar un grotesc subiect de televiziune.
Traversăm în țară o perioadă cu multe riscuri de instabilitate politică, economică și socială, mai ales din cauza valului ucigaș de noi infecții cu COVID-19 și din cauza tensiunilor survenite între liderii politici. Oamenii simpli nu mai cred aproape deloc în conducători și nimeni nu are curajul să le mai arate calea de ieșire din abis.
Noam Chomsky, unul dintre cei mai importanți gânditori ai timpurilor noastre, spunea că „trebuie să ne întrebăm ce lume va ieși din asta? Care este lumea în care vrem să trăim?”, fără a avea nici el îndrăzneala a croi un răspuns total corect și complet.
Cum să privim dincolo de pandemie, când pandemia încă își face de cap?