Jurnalul.ro Ştiri Social Cum scapi de șoareci

Cum scapi de șoareci

Anotimpurile cele mai indicate pentru a lua măsuri de prevenire a apariției șoarecilor sunt toamna și iarna deoarece în această perioadă rozătoarele caută un loc cald unde să se adăpostească și să găsească mâncare și apă.

În primul rând trebuie să știi că poți folosi aparate cu ultrasunete și unde electromagnetice. Pot fi amplasate atât în interiorul locuinței, cât și în exterior, nu afectează mediul și nu sunt periculoase pentru viețuitoare. Sunt ușor de folosit, consumul de energie este foarte mic și nu trebuie întreținute.  

Desigur, este mult mai ușor și important să previi apariția șoarecilor la tine în casă decât să te lupți apoi să scapi de ei. În acest sens cel mai bine este să astupi găurile, tunelurile, crăpăturile din pereți și podele. Pentru acoperirea lor nu folosi pământ, pentru că șoarecii pot să sape și să-l înlăture, apelează mai bine la ciment.

Șoarecii pot face o gaură de 1,5 cm în aproape orice fel de materiale, precum lemn, carton, plastic. Șobolanii, în schimb, fac găuri de 5 cm diametru și în mobilă, podele.

Poți să apelezi și la otrăvuri însă trebuie să fii foarte atent fiindcă sunt periculoase pentru oameni și pentru animalele de companie.

Capcanele mecanice sunt și ele recomandate. Acestea sunt din metal sau plastic și pot fi folosite atât în interiorul locuinței, cât și în afara acesteia.

Scapă de gunoaie, mai ales de cele menajere, pentru că mâncarea atrage șoarecii, gândacii și șobolanii.

Atunci când iei măsuri pentru combaterea lor, nu uita să folosești mănuși și să te speli des pe mâini și pe față. 

Pisica este de departe cea mai eficientă metodă de a scăpa de șoareci. Nu doar va reuși să-i prindă, dar mirosul ei va ține rozătoarele departe de casa ta.

 

Ce trebuie să știi

Șoarecii se înmulțesc foarte repede. Durata lor de viață este cuprinsă între 1,5 și 2 ani. Un cuplu de șoareci poate să producă până la 6.000 de pui, care rămân în locul unde s-au născut. Aceștia provoacă alergii puternice, răspândesc multe boli și bacterii. Ține minte însă că rozătoarele folosesc mereu același drum în cautarea hranei, care, de obicei, este de-a lungul pereților grinzilor, cablurilor, ramurilor de copaci.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri