Dubla lui Cho Gue-sung nu a fost suficientă pentru ca Coreea de Sud să reușească o revenire în fața Ghanei, într-un meci în care coreenii au dominat primele schimburi, dar au plătit prețul greșelilor comise.
Coreea de Sud are un singur punct după o remiză fără goluri cu Uruguay și trebuie să învingă Portugalia în ultimul meci din grupă, vineri, pentru a mai spera să ajungă în optimi. Portugalia și Uruguay se întâlnesc de asemenea, luni.
Costa a participat la conferința de presă de după meci, după ce selecționerul Paulo Bento a primit un cartonaș roșu pentru protestele sale din ultimul minut al meciului, când arbitrul a fluierat finalul de meci, în momentul în care Coreea de Sud era pe punctul de a executa un ultim corner.
"În primele 25 de minute, am reușit să controlăm jocul cu posesia mingii, ceea ce a fost foarte bine. Am făcut pase bune și ne-am îndeplinit strategia pentru meci. După primul gol, lucrurile s-au schimbat până la finalul primei reprize", a spus Costa.
"În acel moment, am pierdut controlul. A doua repriză a fost total diferită - am avut controlul, posesia mingii și ne-am creat oportunități de a marca.
Rezultatul este total nedrept. Nici măcar un egal nu ar fi fost corect. Meritam clar o victorie... contați pe noi pentru următorul meci".
Jucătorii Coreei de Sud au părut abătuți după meci, căzând la pământ, în timp ce căpitanul Son Heung-min era în lacrimi.
Întrebat despre reacția lor, Costa a spus: "Reacția este a unui grup care a simțit o lipsă de corectitudine la final. Este normal, au făcut tot ce au putut pentru a câștiga, dar nu au fost capabili să o facă.
Cred că ar trebui să fim triști și să avem un sentiment de lipsă de dreptate, dar trebuie, de asemenea, să fim foarte mândri că am dat totul pe teren".
Cartonașul roșu primit de Bento înseamnă că portughezul nu va fi pe banca de rezerve atunci când Coreea de Sud va întâlni țara sa natală.
"Nu va fi prezent în ziua meciului și asta va fi o pierdere pentru noi, pentru că este un mare manager... dar asta ne va face să fim mai buni, să fim uniți și să ne adunăm toate energiile", a adăugat antrenorul secund.
(sursa: Mediafax)