Jurnalul.ro Ştiri Observator Motivele principale pentru care cuplurile ajung să se despartă

Motivele principale pentru care cuplurile ajung să se despartă

de Redacția Jurnalul    |   

O cercetare internațională coordonată de Universitatea din Padova a identificat cele mai detestate 6 caracteristici ale partenerului din cauza cărora se destramă cuplurile.

Participanții au evaluat 49 de calități negative ale partenerului, care fuseseră deja identificate de un studiu realizat la Universitatea Western Sydney (Australia).

Cele 6 caracteristici detestate sunt:

1. Igiena insuficientă și îngrijirea personală precară, care poate provoca, de asemenea, un miros urât al partenerului.

2. Relația este întotdeauna în mare pericol dacă partenerul are o anumită formă de dependență, cum ar fi consumul de alcool, fumatul sau drogurile.

3. Nici un partener autoritar și gelos nu este tolerat, mai ales în primele etape ale relației. Iar aceasta este cea mai periculoasă caracteristică pentru durata unei relații, alături de neglijența personală.

4. Un alt factor care afectează negativ relația este indiferența: un partener insensibil, dezinteresat, nepăsător și nesigur. Indiferența este considerată a fi cel mai grav defect în relațiile de lungă durată.

5. Relația nu poate dura cu un partener "promiscuu" care a avut - sau, mai rău, ascunde - mai multe relații.

6. Nu este iubit nici partenerul pasiv față de viață. Cel care este lipsit de ambiție și cu puține perspective de viitor nu oferă siguranță și fiabilitate.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: cupluri caracteristici
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri