Jurnalul.ro Ştiri Observator Două din trei cupluri se declară plictisite de întâlnirile clasice şi caută experienţe mai interactive

Două din trei cupluri se declară plictisite de întâlnirile clasice şi caută experienţe mai interactive

de Redacția Jurnalul    |   

Aproape două treimi (64%) dintre cupluri sunt de acord cu afirmaţia că "se plictisesc de întâlnirile tradiţionale şi caută experienţe mai interesante" cu partenerii sau cu persoanele cu care se întâlnesc, reiese din rezultatele unui studiu de piaţă, realizat în şase ţări europene, cu scopul de observa cum se schimbă obiceiurile cuplurilor de Ziua Îndrăgostiţilor.

Conform cercetării derulată de Pollster, la solicitarea Huawei, această tendinţă de schimbare este şi mai vizibilă în rândul cuplurilor mai tinere, 71% dintre tinerii cu vârsta între 26 şi 35 de ani afirmând că s-au plictisit de întâlnirile clasice.

Întrebaţi care ar fi întâlnirea lor ideală, unul din şapte (69%) respondenţi a spus că ar prefera o experienţă comună, cum ar fi o activitate în aer liber, în schimbul unei întâlniri tradiţionale precum nişte cursuri pentru a deprinde o abilitate nouă sau o experienţă interactivă împreună.

De asemenea, peste două treimi (67%) dintre cei chestionaţi au admis că au încercat, deja, activităţi mai creative, de tipul cursuri de gătit, escape rooms sau noi experienţe în cadrul unor spectacole de teatru imersiv sau vizite la parcuri tematice. În acelaşi timp, aproape trei sferturi (73%) au raportat că, împreună, au optat pentru activităţi orientate spre sport când se întâlneau cu partenerul, inclusiv cursuri de gimnastică, drumeţii sau căţărare sau bouldering.

Potrivit sursei citate, nouă din zece respondenţi (88%) au menţionat că sunt de acord cu experienţele comune, pentru că "i-a apropiat mai mult de partenerul lor", iar 76% că ar prefera o întâlnire la care să poată învăţa sau încerca ceva nou cu partenerul lor. Acest lucru a fost valabil mai ales pentru cuplurile mai tinere, crescând la 79% pentru persoanele între 26 şi 35 de ani.

Majoritatea cuplurilor (91%) plănuieşte pentru viitor întâlniri mai active şi experienţe creative pe care le pot experimenta cu partenerii lor, în timp ce 84% au declarat că intenţionează să încerce activităţi noi în următoarele 12 luni, când se întâlnesc, iar călătoriile sunt cea mai bună opţiune pentru 77% dintre ei.

Pentru jumătate dintre cupluri, o alegere des întâlnită este descoperirea şi practicarea unor noi hobby-uri, cum ar fi fotografia (42%) şi sportul (36%).

În ceea ce priveşte alegerile comune în cuplu, lucrurile sunt destul de dificile: mai multe femei au optat pentru călătorii - 81%, faţă de 73% dintre bărbaţi, în timp ce aceştia au fost mai pasionaţi de sport - 43%, faţă de 29% dintre femei. În schimb, fotografia, ca un nou hobby, a fost o preferinţă atât pentru femei - 42%, cât şi pentru bărbaţi - 41%.

La nivel general, 64% dintre cuplurile chestionate s-au declarat de acord cu afirmaţia că întâlnirile clasice sunt plictisitoare şi că sunt în căutarea de experienţe mai interesante alături de partenerii sau cu persoanele cu care se întâlnesc.

Realizatorii studiului menţionează că originile Zilei Îndrăgostiţilor datează încă din anul 269, când aceasta a fost petrecută ca sărbătoare în cinstea Sfântului Valentin. În secolul al XVIII-lea această tradiţie a început prin a oferi flori, dulciuri şi felicitări persoanelor dragi. Aproximativ 200 de ani mai târziu, aceste obiceiuri se schimbă şi atât cuplurile, cât şi cei care sunt la primele întâlniri cu partenerul caută experienţe care să creeze amintiri durabile.

Studiul a fost efectuat, online, în ianuarie 2023, de către Pollster în numele Huawei pe un eşantion de 2.550 de respondenţi din Turcia, România, Germania, Italia, Franţa şi Polonia, prin metoda CAWI (Computer Assisted Web Interviewing).

Produsele şi serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de ţări, fiind utilizate de o treime din populaţia lumii. Până în prezent, compania a înfiinţat 14 Centre de cercetare şi dezvoltare în ţări, precum: Germania, Suedia, India şi China.

Subiecte în articol: cupluri studiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri