Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Curs valutar 14 noiembrie 2019: Leul atinge un minim istoric în raport cu euro

Curs valutar 14 noiembrie 2019: Leul atinge un minim istoric în raport cu euro

Leul s-a depreciat joi cu 0,34 bani (0,07%) faţă de euro, ajungând din nou la un minim istoric în raport cu moneda unică europeană, cursul stabilit de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4.7669 lei/euro.

BNR a cotat miercuri euro la 4,7635 lei.

Leul a mai atins o cotaţie minimă record în luna ianuarie a acestui an, respectiv pe 25 ianuarie, când cursul a fost de 4,7648 lei/euro.

De asemenea, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a ajuns la 4,3343 lei, în creştere cu 0,92 bani (0,21%), faţă de cursul de miercuri, respectiv 4,3251 lei/dolar.

Moneda naţională s-a depreciat şi faţă de francul elveţian, cu 1,5 bani (0,34%). Astfel, cotaţia francului a ajuns la 4,3832 lei, comparativ cu 4,3682 de lei/franc.

Gramul de aur s-a scumpit cu 1,02 lei (0,5%), până la 204,6051 lei, de la 203,5824 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă.

AGERPRES

Subiecte în articol: curs valutar
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri