Jurnalul.ro Ştiri Educatie Cursuri de calificare gratuite pentru absolvenţi

Cursuri de calificare gratuite pentru absolvenţi

Absolvenţii de liceu care vor să se angajeze au posibilitatea să participe la cursurile de calificare destinate șomerilor, care le pot mări şansele de a-şi găsi un loc de muncă. Oferta este variată: de la cursurile clasice pentru bucătari, ospătari, frizeri, instalatori, mecanici auto, contabili, până la iniţiere în aplicare de unghii false, masaj terapeutic sau chiar tehnici de artă florală. Accesul la aceste programe de formare profesională este gratuit, cursurile sunt organizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

În Bucureşti, sunt 14 locuri la un curs de calificare în peisagistică-floricultură. Şi în Covasna, se organizează un curs pentru florari-decoratori şi unul de manichiură-pedichiură. În Dâmboviţa, există curs de bone, în Dolj - curs de îngrijire bătrâni la domiciliu. În judeţul Olt, se face singurul curs de “stilist protezist unghii”, în Teleorman, se fac cursuri de calificare pentru cei care vor să lucreze în fermele de animale.  În Vaslui, sunt 72 de locuri la un curs de secretare-dactilografe, în Vrancea – se organizează un curs pentru tractorişti şi unul de specializare în apicultură. În Gorj, şomerii pot participa la cursuri gratuite de germană, în Hunedoara, pot învăţa tot gratuit web design sau cosmetică. În Mehedinţi, se organizează luna aceasta un curs de cameriste, în Mureş – un curs de masaj. În Argeş, este în derulare un curs pentru experţi în achiziţii publice, în Brăila, sunt formaţi gratuit inspectori în domeniul securităţii în muncă. În Braşov, se organizează singurul curs de specializare pentru manageri de resurse umane, dar se fac şi cursuri pentru sudori sau barmani.

Pentru a participa la astfel de programe, absolvenţii trebuie să se prezinte la sediul Agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă de care aparţin şi să solicite consiliere profesională. Solicitanţii înregistraţi beneficiază gratuit atât de serviciile de formare profesională, cât şi de rechizite şi alte materiale de instruire, echipament de protecţie (dacă este cazul), abonament de transport în comun, după caz, decontarea cheltuielilor de transport, consultaţii medicale, analize medicale şi teste necesare frecventării cursului ales.

În primele 4 luni din 2017, la cursurile de calificare şi reconversie profesională organizate de ANOFM au participat 4.140 de şomeri. Cel mai ridicat interes pentru astfel de programe s-a înregistrat în rândul şomerilor cu vârsta peste 45 de ani - 35,12%. Procentul tinerilor sub 25 de ani interesaţi este de 13,23%. Cei mai mulţi cursanţi au studii medii (44,90%), iar cei cu studii superioare reprezintă 14,54% din total.

 

3.330 de șomeri pot participa la cele 191 de programe de formare profesională organizate luna aceasta. Judeţul Neamţ este singurul fără niciun curs în luna iulie.

 

Ultimele cifre actualizate arată că sunt peste 25.000 de locuri de muncă disponibile la nivel naţional, iar rata şomajului este de 4,18%.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri