Jurnalul.ro Editoriale Cutremurele și Revoluția

Cutremurele și Revoluția

de Dan Constantin    |   

Puternica zdruncinare produsă în noaptea de 27/28 octombrie aduce în actualitate și dimensiunea catastrofelor naturale pentru economia românească. Șocul din ora de tranziție de la vară la iarnă l-am trăit într-un hotel din Sinaia care găzduia lucrările unei dezbateri incitante pe tema Economiei Estului. Dezbaterile de la Sinaia au relevat prin voci autorizate tensiunile acumulate în mecanismele ruginite ale Uniunii Europene care au nevoie de revizii capitale pentru a face față realităților și cerințelor venite mai ales din zona noilor membri. Situația României după un deceniu de la aderare poate fi un caz-școală: a dorit cu toată voința să fie admisă în UE, dar după primire constată că prețul plătit a fost exagerat, chiar înrobitor. Pierderea resurselor naturale, cotropirea economiei și a sistemului bancar, controlul asupra justiției exercitat prin pârghii pervers legale au fot argumente pentru teza colonizării, susținută vehement de Ilie Șerbănescu. Jumătatea plină a paharului este reprezentată de fondurile europene, libertatea de mișcare, protecția de grup în politica de apărare. Sunt suplinite câștigurile și avantajele din UE față de pierderile enumerate? Cum pot fi recuperate pozițiile naționale măcar până la nivelul mediu înregistrat de proprietatea publică în UE? Am avansat în cadrul dezbaterilor pista naționalizării, care inteligent folosită are acoperire legală și în capitalism.

Nu trebuie să uităm că ruptura de sistem din decembrie 1989 a avut efecte devastatoare în economia țării. Revoluția a produs pierderi mai mari decât războiul. PIB-ul din 1989 a fost de 225 miliarde de dolari. După doi ani de la evenimente, PIB-ul coborâse la nivelul din 1976 - 168 miliarde de dolari. În anul cutremurului din 1977, acest indicator era de 178 de miliarde, pierderile cauzate de marele seism fiind estimate de Banca Mondială la două miliarde dolari. Muriseră, în 4 martie, 1.578 de oameni, 33 de mii de locuințe și peste 700 de unități industriale fuseseră afectate. Abia în anul 2000 România atinge PIB-ul din anul cutremurului din 1977. Statistica este rece, dar din datele oferite se nasc întrebări grele. Pierderile cauzate de schimbarea de sistem sunt imputabile conducerilor politice sau sistemul este greșit? Marele exercițiu de simulare a intervenției în caz de cutremur a estimat pierderile de vieți omenești la 4.000. În Revoluție, sunt 1.116 martiri și 4.000 de răniți.

Subiecte în articol: cutremur revolutie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri