Jurnalul.ro Cultură Teatru D-ale carnavalului” vă aduce la un cot distanță de Nenea Iancu!

D-ale carnavalului” vă aduce la un cot distanță de Nenea Iancu!

de Magdalena Popa Buluc    |   

În această seară, de ziua Patronului său spiritual, la 170 de ani de la naşterea marelui dramaturg român, Teatrul Național din Bucureşti a programat, la Sala Studio, cea mai recentă montare semnată de regizorul Alexandru Dabija la TNB, „D-ale carnavalului, spectacol care pune în scenă celebra comedie satirică într-o viziune inedită, apropiată de ritmul şi tonalitățile contemporane… un spectacol antrenant şi provocator, care şi-a cucerit repede publicul, bucurându-se totodată şi de apreciere din partea criticilor de specialitate.

Spectatorii care şi-au asigurat deja un loc în sală pentru această seară, vor avea prilejul de a-şi completa albumul de amintiri digitizate cu o ipostază inedită, pe care vă propunem s-o numim… La masă cu Nenea Iancu. În foaierul teatrului, înainte şi după spectacolul „D'ale carnavalului” de duminică, vă aşteptăm să vă pozați… la masă cu Caragiale şi alți câțiva prieteni ai săi, printre care şi George Coşbuc. Detaliile le puteți afla de pe paginile de socializare ale teatrului.

Întorcându-ne în trecut, amintim că întreaga trilogie satirică a celui mai important dramaturg român, Ion Luca Caragiale, a văzut luminile rampei pentru prima dată pe scena Teatrului Național din Bucureşti. „O noapte furtunoasă” a avut premiera la data de 18 ianuarie 1879, „O scrisoare pierdută” la 13 noiembrie 1884, iar „D’ale carnavalului”, pe 8 aprilie 1885.

În repertoriul curent al TNB se mai joacă O scrisoare pierdută, într-o adaptare semnată, inconfundabil, Horațiu Mălăele. După 10 ani de la premiera „Scrisorii”, una din cele mai personale viziuni care au dat unicitate programului „Caragiale 2012 la TNB”, Horațiu Mălăele propune pentru 2022 o versiune spectacologică „revăzută şi adăugită”. Dacă în 2012, regizorul Mălăele optase pentru renunțarea la întregul act 3 al comediei lui Caragiale, în ianuarie 2022, „O scrisoare pierdută” a revenit pe scena TNB cu toate ingredientele savuroasei istorii de amor şi intrigă politică.

Pentru spectacolul D-ale carnavalului, dacă doriţi să-l vedeţi în următoarea perioadă, vă anunţăm că următoarele două reprezentaţii sunt programate consecutiv, pe 12 februarie de la ora 20.00 şi pe 13 februarie - la matineu, de la ora 11.00.

Vă aşteptăm la teatru, când veţi putea pleca nu doar cu amintirea spectacolului, ci şi cu amprenta unei întâlniri fotografice cu Nenea Iancu!

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri