Jurnalul.ro Editoriale Daca eram ziaristi, patent Soros, ce pensii aveam?

Daca eram ziaristi, patent Soros, ce pensii aveam?

de Serban Cionoff    |   

S-a adjudecat, de ieri, sunt membru cu drepturi depline al generației septagenerilor! Prilej cu care oameni cu suflet mare și frumos mi-au adresat alese mesaje de felicitare care m-au onorat și m-au mișcat profund.  În mod deosebit se cuvine să mulțumesc distinșilor colegi de breaslă de la ,,Jurnalul Național’’ și de la ,,Antena 3’’, cărora, la rândul meu, le doresc tot binele alături de cei dragi!

Drept pentru care, după cum este obiceiul locului,eu și soția mea,  i-am avut ca invitați pe cei din familie, prieteni și colegi de gazetărie, cu care am petrecut câteva ceasuri de o rară frumusețe. Printre invitații serii numărându-se și mai mulți foști colegi din redacțiile pe care le-am cutreierat de-a lungul celor 50 de ani, care au trecut de la debutul meu, în aprilie 1966, la ,,Contemporanul’’, era și firesc să ajungem cu vorba la un subiect care ne vizează și ne interesează direct. Mă refer, după cum lesne se poate bănui, la punerea în aplicare a prevederii ca ziariștii să beneficieze de completarea Legii nr. 8/2006 privind pensiile membrilor uniunilor de creație. Prevederi pe care , numaidecât, au și sărit ca arși să le înfiereze cu mânie civică niște justițiari ad-hoc sub cuvânt că sunt ‚pensii speciale’’. Pensii speciale și, pe cale de consecință, pensii nesimțite. Printre cei mai vocali făcători de dreptate socială numărându-se un zvonac guvernamental (la acea vreme) ca și un anume etern și deloc fascinant Gică contra cu program. Au fost, însă, și publicații sau posturi de televiziune corecte și cinstite care au înțeles adevărul și nu s-au sfiit să o spună răspicat. Deloc întâmplător, sunt convins, și de data asta ,,Jurnalul Național și ,,Antena 3 fiind alături celor care nu doreau decât respect pentru ideea de echitate socială. 

Că nu era și nici nu este vorba despre niște pensii speciale, asta se poate dovedi fie și numai consultând, cu bună credință,respectivul act normativ în care se face vorbire despre instituirea indemnizației pentru pensionarii  din sistemul public de pensii , membrii ai uniunilor de creatori legal constituite ca persoane juridice de utilitate publică. Între acestea urmând ca, după modificarea legii 8/2006, să fie inclusă și cea a ziariștilor, respectiv Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Singura uniune de creație a breslei noastre carea făcut demersuri consecvente, susținute în acest sens.

Cum- necum, iată că s-a reușit ca legea să fie completată la art. 1, așa încât, la 29 aprilie 2016, președintele Klaus Iohannis a promulgat-o. Normal și firesc fiind ca, după publicarea acestui document în Monitorul Oficial, să se treacă la punerea sa în aplicare. Fiind, însă, noi țara în care tehnocrația bate legea, ce a urmat este demn de un serial de reportaje despre labirintul birocratic de rit nou, care sfidează elementarul respect față de cei aflați vârsta pensiei. În logica procedurală, urma ca Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și (atenție! Persoanelor Vârstnice! n.n.) să  elaboreze normele metodologice și să le publice pe site-ul instituției spre a fi dezbătute public. Ceea ce s-a întâmplat, dar cu destulă întârziere, dar haideți să nu mai facem și din asta cap de țară. Fapt este că după încheierea acestei etape textul definitiv al normelor metodologice de aplicare a legii cu pricina- pentru că, de-acum, chiar că o pricină este!- s-a împotmolit pe undeva, prin niște sertare ale Palatului de Piața Victoriei și nu prea se văd șanse ca ele să fie prezentate spre aprobare într-o ședință de Guvern. Și asta de mai bine de o luna și ceva…

Încercând să aflu cam care ar fi motivele acestei odisee tehnocrate a documentului am aflat ba că nu ar fi bani la buget pentru așa ceva, ba că sunt alte cestiuni importante la ordinea zilei. Între timp, observ că aceiași funcționari guvernamentali care, în acest răstimp, au inclus pe agenda ședințelorexecutivului ordonanța pentru achiziționarea ,,Cumințeniei Pământului’’ sau nu au știut că la mijloc este o mânăreala de zile mari sau, mai rău, au știut, dar au ascuns treaba cu mână calificată.Și, din păcate, nu este singurul mișmaș pe bani grei petrecut în mandatul actualul guvern.

La toate cele spuse mai înainte, nu aș mai avea de adăugat decât observația, nu chiar de minoră speță, că, în acest fel, din superficialitate sau din rea voință, Guvernul obstrucționează punerea în aplicare a unei legi promulgate de președintele României. Oare, în termenii  științei dreptului constituțional, o asemenea situație  cum se numește?

Și încă ceva: dacă era vorba nu despre pensiile noastre, ale gazetarilor din generația care se încăpățânează să nu ,,iasă pe cale naturală din sistem’’(constituționalistul Emil Boc dixit!), ci despre pensiile unor gazetari cu atestat Soros, aveam și noi, fără atâta tărăgănare, pensii ca membri ai unei uniuni de creație? Cât privește răspunsul la întrebarea: ce au creat și încă mai pot să creeze tehnocrații cu patalama Soros ?- aveți, vă rog, puțintică răbdare și mai discutăm noi după 11 decembrie…                                                                    

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri