Jurnalul.ro Ştiri Externe Dacă Irlanda de Nord va obţine un statut special după Brexit, primarul Londrei vrea acelaşi lucru

Dacă Irlanda de Nord va obţine un statut special după Brexit, primarul Londrei vrea acelaşi lucru

Dacă Irlanda de Nord va beneficia de un acord special care să-i permită să rămână după Brexit în piaţa unică şi în uniunea vamală a Uniunii Europene, atunci şi capitala Marii Britanii, Londra, ar trebui să primească un asemenea statut special, consideră primarul acesteia Sadiq Khan, informează luni agenţia Reuters. 

'Pentru Londra implicaţiile vor fi imense dacă (premierul) Theresa May a admis că este posibil ca părţi ale Regatului Unit să rămână în piaţa unică şi în uniunea vamală după Brexit', a scris Sadiq Khan pe Twitter. 

La referendumul privind Brexitul 'londonezii au dat un vot copleşitor rămânerii în UE şi un acord similar ar putea proteja zeci de mii de locuri de muncă', a susţinut el în continuare. 

Reacţia sa survine după ce atât de la Bruxelles, cât şi de la Dublin au venit confirmări că s-au făcut progrese către un acord legat de situaţia frontierei dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord după ieşirea Marii Britanii din UE. 

Potrivit presei, în urma negocierilor care au continuat în timpul weekendului, Marea Britanie ar fi acceptat să menţină în Irlanda de Nord reguli similare celor în vigoare pe piaţa unică europeană şi în uniunea vamală.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri