Care să fie cauza? Cei care ne-au părăsit nu stăteau bine în costuri ca urmare a reglementărilor? Ceea ce ar sugera că preocuparea primordială nu e legată de dinamismul pieţei, nu există interes să facă business companiile, să se adâncească diviziunea muncii, să avem sporuri de productivitate şi oamenii să fie prosperi, ci doar să aibă statul nişte agenţi fiscali pe care să se bazeze?
Aşadar, statului îi place să existe puține companii, pentru a le putea controla uşor şi a le folosi apoi ca perceptori de biruri? Nu contează că numărul de benzinării e redus raportat la populație și că brandurile se tot repetă? Și pentru ca nu cumva să stea benzinăriile una lângă alta, să nu se concureze și asta mai ales în zonele comode de ajuns, mai au grijă să le rărească și cei ce eliberează avize? Așa se face că, la noi, nu există magazinaşe, care, printre ţigări/ziare, să aibă și o pompă de benzină sau sunt excepții pompele automate ale unor hipermarketuri, unde se plătește cu cardul?
Pe piața noastră nu se regăsesc nume precum British Petroleum (BP), Royal Dutch Shell, Eni, Esso, Total, Texaco. În timp ce în Polonia, Cehia sau chiar Bulgaria se pot vedea. O țară de dimensiunile României are doar circa 2.000 de benzinării, în Austria, patria OMV, sunt peste 3.500. Într-un raport din 2016 al Consiliului Concurenței se arăta că piața locală a carburanților auto are, în linii mari, structură de cartel, iar pentru sporirea competiției se propunea eliminarea barierelor de reglementare la intrarea pe piață prin liberalizarea și simplificarea procesului de autorizare a înființării de noi benzinării, precum și încurajarea intrării pe piață a marilor lanțuri de retail. Consiliul dădea ca exemplu inclusiv o decizie a sa din 2010, prin care constata încălcarea art. 8 din Legea concurenței de către Consiliul General al Municipiului București, care decisese interzicerea construcției de noi benzinării în zona inelului central al Capitalei, „fără a avea însă la bază o analiză/justificare concludentă cu privire necesitatea acestei hotărâri”.
Şi apropo de țigări, că şi pe această piaţă lipsesc o grămadă de mărci, precum JPS-ul englezesc, Papastratos-ul grecesc şi Gitanes-urile franțuzești, altele decât cele fabricate/aduse de cei mai mari, în care statul are încredere să-şi facă munca de agent fiscal, fără a se ține cont de satisfacția clientelei. Asta cu menţiunea că,la ţigări, lanţul logistic e la fel de bun ca la carburanţi pentru impozitarea la sursă şi taxele reprezintă grosul în prețul produsului.
Iar în acest fel se ajunge la aberaţii din punct de vedere al interesului privat. Din cauza taxării a devenit mai economicos să-ți rulezi singur tutunul pe foiță. Ceea ce ne sfătuia să nu facem în România capitalistă interbelică producătorul ţigărilor „Plugar”, fiindcă nu e eficient economic. „Dacă fumezi țigarete, gata, faci economie: Nu pierzi vremea cu răsucitul țigaretei, nu risipești tutunul...”, suna reclama. Între timp, de pe piaţă n-au dispărut doar ţigaretele „Plugar”, ci fiscalitatea a eliminat şi popularele „Naționale” și „Mărășești”.