Jurnalul.ro Ştiri Politică Dacian Cioloş: Gaura în buget - o 'fumigenă' a celor care caută scuze că nu pot realiza promisiunile de campanie

Dacian Cioloş: Gaura în buget - o 'fumigenă' a celor care caută scuze că nu pot realiza promisiunile de campanie

Fostul premier Dacian Cioloş susţine că nu există nicio gaură în bugetul pe 2016, această idee fiind, în opinia sa, "o fumigenă" a celor care caută scuze că nu pot realiza promisiunile pe care PSD şi ALDE le-au făcut în campania electorală. 

"Nu există nicio 'gaură' în bugetul anului 2016. Dacă o astfel de 'gaură' ar fi existat, aceasta ar fi trebuit să aibă un impact asupra deficitului. Am încheiat însă anul cu un deficit de 2,6%, mai mic decât cel estimat iniţial (de 2,8%), ceea ce demonstrează că am guvernat cu responsabilitate şi prudenţă într-un an cu numeroase presiuni electorale. Mai degrabă, această idee poate fi considerată o 'fumigenă' a celor care caută scuze pentru a explica de ce nu pot realiza promisiunile făcute în campanie de PSD şi ALDE", a afirmat Cioloş, pe Facebook. 

El consideră că se poate vorbi, cel mult, de "o estimare prea ambiţioasă" atunci când a fost făcută proiecţia bugetară pe 2016 la capitolul fonduri externe nerambursabile, dar menţionează că estimarea iniţială a fost realizată de Guvernul Ponta în 2015, Cabinetul Cioloş preluând această estimare existentă la Ministerul de Finanţe atunci când a adoptat bugetul. 

"În 2015, Guvernul Ponta a estimat că în 2016 ar putea fi încasate 12,3 miliarde de lei din fonduri europene. Estimarea s-a dovedit a fi total nerealistă, în condiţiile în care programele europene de finanţare erau blocate sau mult întârziate. Dacă ne uităm la tot ceea ce a primit România în 2016, se poate spune că am avut un record de încasări, cu peste 7 miliarde euro, cea mai mare sumă primită de la aderare până în prezent într-un singur an", a explicat Dacian Cioloş. 

Potrivit acestuia, Guvernul PSD a ratat primii doi ani de absorbţie de fonduri europene, 2014 - 2015, atrăgând numai 0,44 miliarde lei. 

"Ca să înţelegem mai bine rezultatele Guvernului Cioloş la capitolul fonduri europene, este suficient să comparăm cele două exerciţii bugetare europene, 2007 - 2013 faţă de 2014 - 2020. În anul 2009, al treilea an al exerciţiului, au fost atraşi 1,9 miliarde lei, iar în anul 2016, al treilea an al exerciţiului curent, absorbţia este de 5,2 miliarde lei. De aproape 3 ori mai mult!", a arătat Cioloş. 

Fostul premier susţine că în ultimii ani au fost supraestimate "de foarte multe ori" veniturile din fonduri europene. 

"Nu e prima dată când acestea nu se realizează conform prognozei. Este o problemă structurală, a modului în care se realizează proiecţia bugetară corelat cu implementarea proiectelor europene realizate de instituţiile publice şi care nu a fost specifică acestui an, aşa cum se lasă să se înţeleagă. În ultimii ani au fost aproape sistematic diferenţe între veniturile estimate şi cele realizate din fonduri europene. În 2014, au fost prognozate 14,8 miliarde lei şi au fost realizate 12,9 miliarde lei, deci au 'lipsit' aproape 2 miliarde de lei. Iar în 2013 a fost şi mai rău, după ce au fost prognozate la rectificare încasări de 12,4 miliarde lei, în final au fost realizate venituri mai puţine cu peste 3 miliarde de lei, iar în 2012 au 'lipsit' din aceleaşi motive 4,6 miliarde lei", a precizat Dacian Cioloş. 

Acesta a arătat că nerealizarea unor venituri bugetare estimate în 2016 nu are impact negativ asupra bugetului din 2017. 

"Cei care afirmă că din veniturile prognozate şi nerealizate în bugetul pentru 2016 ar fi putut face în 2017 spitale, autostrăzi, majorări de salarii şi pensii fac afirmaţii pur propagandistice, fără legătură cu regulile de execuţie bugetară. Nu am lăsat nicio moştenire grea actualului Guvern. Dimpotrivă, le-am uşurat povara fiscală prin rambursări mai mari de TVA (1 miliard de lei în plus) şi le-am creat condiţii favorabile pentru a încasa mai mulţi bani europeni în 2017", a adăugat Cioloş. 

Referindu-se la rectificarea bugetară din luna noiembrie 2015, el a explicat că, având în vedere evoluţia economiei din primul semestru, care a înregistrat un ritm de creştere de 5,2%, se justifica o rectificare bugetară pozitivă în semestrul al doilea, dat fiind faptul că veniturile reale erau mai mari decât cele prognozate. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri