Jurnalul.ro Ştiri Observator Dancă: Nu vedem motiv pentru care Guvernul să fie demis

Dancă: Nu vedem motiv pentru care Guvernul să fie demis

Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului, a declarat, joi, că nu există vreun motiv pentru care Guvernul Orban să fie demis în această perioadă, după ce Marcel Ciolacu a anunțat că o moțiune de cenzură va fi depusă imediat după ce încetează starea de alertă.

 

„Nu ne temem de o astfel de demitere. Să gestionezi o situație epidemiologică dificilă, în condițiile în care România a fost total nepregătită să facă față unei astfel de crize nu este un privilegiu, este o responsabilitate pe care ne-am asumat-o și noi credem că am gestionat bine această situație. Ei vor trebui să justifice de ce vor să demită un Guvern care a gestionat bine o criză sanitară”, a declarat la RFI Ionel Dancă.

Șeful Cancelariei premierului consideră că nu sunt motive ca Executivul să fie demis.

„Nu vedem un motiv pentru care Guvernul ar trebui demis în această perioadă și pentru a lăsa România fără un Guvern cu puteri depline, care să aibă posibilitatea să adopte, de câte ori este necesar și într-un ritm foarte rapid, măsurile care se impun pentru limitarea pericolului generat de această epidemie”, a adăugat el.

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că parlamentarii partidului vor depune o moțiune de cenzură la adresa Guvernului Orban „a doua zi după după ce starea de alertă se va încheia”. El acuză Executivul „de cel mai mare abuz de putere”.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Ionel Dancă
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri