Jurnalul.ro Ştiri Politică Daniel Constantin: ALDE a semnat cu PSD un regulament al coaliţiei de guvernare

Daniel Constantin: ALDE a semnat cu PSD un regulament al coaliţiei de guvernare

ALDE a semnat luni cu PSD un regulament al coaliţiei de guvernare, a anunţat, la Palatul Parlamentului, copreşedintele ALDE Daniel Constantin.

"Am avut o discuţie cu dl Dragnea şi cu dl Tăriceanu pe marginea nu a unui protocol, ci pe marginea unui regulament al coaliţiei de guvernare. Eu şi o parte dintre colegii mei din ALDE am simţit nevoia să avem aşternut pe o hârtie un regulament în care să spunem foarte clar cum se întâlneşte coaliţia de guvernare, din cine este formată, cum se iau deciziile, cine semnează procesele verbale pe baza cărora acţionăm la nivelul Legislativului şi la nivelul actului de guvernare. Am agreat toate aceste aspecte, nu există niciun fel de discuţie contradictorie, este un lucru discutat de foarte mult timp şi pe care nu l-am pus până acum în aplicare şi cred că, din acest motiv, au apărut şi situaţii în care nu ne-am reunit poate la timp, nu am discutat poate la timp anumite aspecte, fără să particularizez o situaţie sau alta", a declarat Daniel Constantin. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri