Jurnalul.ro Sport Sporturi Medvedev critică terenurile de la Indian Wells: "O rușine pentru sport, ar trebui să fie interzis"

Medvedev critică terenurile de la Indian Wells: "O rușine pentru sport, ar trebui să fie interzis"

de Redacția Jurnalul    |   

În timpul meciului său de marți, din turul al patrulea, împotriva lui Alexander Zverev, Daniil Medvedev s-a dezlănțuit pe terenurile de la Indian Wells, criticând pentru a doua oară calitatea suprafeței de joc. În cele din urmă s-a calificat în sferturile de finală, după un meci ce a durat 3 ore.

Medvedev și-a arătat clar dezacordul față de modul în care se joacă pe terenurile din Indian Wells Tennis Garden, nefiind prima dată când a făcut acest lucru la ediția din acest an a competiției. La precedenta întâlnire cu Ilya Ivashka, el a glumit că va urina la fel de încet cum se joacă pe terenuri și a folosit aceeași metaforă și atunci când s-a plâns în timpul meciului de marți, din turul patru.

Rusul a pierdut primul set în fața lui Zverev în tie-break, moment în care, în pauză, și-a împărtășit cu arbitrul meciului gândurile despre calitatea suprafeței de joc, pe care o consideră mult prea lentă. Arbitrul Renaud Lichtenstein l-a ascultat cu atenție, dar nu a reacționat în niciun fel la comentarii.

"Este o rușine pentru sport acest teren. Ar trebui să se interzică să se mai joace aici. O rușine pentru sport, acest nenorocit de teren. Și ei îi spun hardcourt. Ce rușine să numești acest teren hardcourt".

Furia lui Medvedev față de teren vine din faptul că acesta încetinește jocul și îl împiedică să joace în stilul său specific. Și alți jucători s-au plâns în trecut de suprafața de joc de la Indian Wells, susținând de asemenea că este prea lentă.

"Mă duc la toaletă, dar nu-mi pasă dacă îmi acordați o încălcare a timpului. Voi fi la fel de lent ca aceste terenuri. Nu-mi pasă. Dați-mi cinci încălcări de timp. Dacă ne permit să jucăm pe astfel de terenuri, atunci îmi pot permite să fac ce vreau".

În cele din urmă, Medvedev a câștigat meciul cu Zverev, după 3 ore și 10 minute, cu scorul de 6-7 (5), 7-6 (5), 7-5, recuperând dezavantajul de un set și demonstrând că poate juca și pe acest teren pe care îl consideră lent.

Medvedev ajunge astfel la al 15-lea meci câștigat consecutiv și va evolua în sferturile de finală împotriva spaniolului Alejandro Davidovich Fokina (28 ATP).

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Daniil Medvedev indian wells ruşine
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri