Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Data reluării Ligii 1, anunțată pe 1 iunie

Data reluării Ligii 1, anunțată pe 1 iunie

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a anunţat, duminică, faptul că pe 1 iunie se vor lua decizii cu privire la toate sporturile, după ce, din cauza pandemiei, au fost suspendate toate competițiile.

„Pe 1 iunie vom avansa data la care se poate începe Liga 1 şi vom defini clar reguli care să definească cadrul care să asigure sănătatea tuturor participanţilor, dar totul depinde de ce se întâmplă cu evoluţia pandemiei. Anunţul pe care îl vom face nu vizează doar fotbalul, ci întreg sportul. Dacă vom considera că sunt măsuri specifice fiecărui sport în parte, le vom lua”, a spus Ionuţ Stroe, duminică, la ProX.

În acest moment, CFR Cluj este liderul din play-off, cu 30 de puncte, urmată de FCSB şi Universitatea Craiova, la egalitate de puncte, 26. Poziţiile 4 şi 5 sunt ocupate de Astra Giurgiu şi Botoşani cu câte 24 fiecare, iar ultimul loc este al grupării Gaz Metan Mediaş, 23 de puncte. În play-out Viitorul este lider cu 24 de puncte, în timp ce Dinamo este pe locul 4, la egalitate de puncte cu Hermannstadt, de pe poziţia a 3-a.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: liga 1
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri