Jurnalul.ro Ştiri Social Data până la care nu este nevoie de cardul de sănătate

Data până la care nu este nevoie de cardul de sănătate

Utilizarea cardului de asigurări de sănătate nu se va face până la data de 30 septembrie în asistenţa medicală primară şi în cea ambulatorie de specialitate.  

Pentru celelalte specialităţi serviciile medicale vor putea fi validate cu cardul începând cu 1 iulie, transmite CNAS, vineri.

Guvernul a aprobat o hotărâre care prevede condiţiile de acordare a serviciilor medicale, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului. 

"Pentru a limita riscul iminent asupra stării de sănătate a populaţiei, în asistenţa medicală primară şi în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate nu va fi utilizat cardul naţional de asigurări de sănătate până la data de 30 septembrie 2020, iar pentru celelalte specialităţi serviciile medicale acordate vor fi validate cu cardul naţional de asigurări de sănătate începând cu data de 1 iulie 2020", se arată în document.

Nu este obligatorie transmiterea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate (PIAS), în termen de 3 zile lucrătoare de la data acordării, respectiv eliberării, a serviciilor medicale şi îngrijirilor la domiciliu, a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive, înregistrate/eliberate off-line.

Furnizorii de servicii medicale trebuie să facă dovada acreditării /înscrierii în procesul de acreditare, prin transmiterea/depunerea documentelor doveditoare la casele de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală, până la 15 iunie.

Măsuri pentru limitarea infectării populației cu coronavirus

- Medicii din spital pot elibera, la externarea asiguratului, prescripţie medicală pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în ambulatoriu, pentru o perioadă de până la 90 de zile, cu excepţia medicamentelor ce fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat, pentru care durata de prescriere este de până la 30 de zile.

- Documentele necesare trebuie să fie prezentate de asigurat la casele de asigurări de sănătate pentru obţinerea unor drepturi pot fi transmise prin mijloace electronice de comunicare sau prin depunerea acestora de orice altă persoană, cu excepţia reprezentanţilor legali ai furnizorilor şi a persoanelor care desfăşoară activitate la nivelul acestora.

- Mijloacele electronice de comunicare se pot folosi şi pentru transmiterea de către casele de asigurări de sănătate a documentelor eliberate necesare asiguraţilor.

- Nu mai este necesară prezentarea biletului de trimitere pentru serviciile medicale acordate în ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice, inclusiv pentru specialitatea clinică medicină fizică şi de reabilitare, precum şi pentru îngrijirile paliative în ambulatoriu.

Medicii de familie pot prescrie medicamente din Lista de medicamente aprobată prin HG 720/2008, pentru care există restricţii de prescriere, astfel încât asiguraţii să poată beneficia la timp de medicaţie.

Medicii de familie pot iniţia tratamentul specific şi în absenţa unei scrisori medicale emise de medicul din ambulatoriul de specialitate/spital pentru medicamentele notate cu * din Lista de medicamente compensate şi gratuite.

Medicul de familie poate emite prescripţie medicală pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă terapeutică stabilă, în baza documentelor medicale care au fost emise pacientului (scrisoare medicală şi/sau confirmarea înregistrării formularului specific de prescriere) şi pentru medicamentele care până la data instituirii stării de urgenţă erau prescrise de către medicii specialişti. Fac excepţie medicamentele/materialele sanitare utilizate în cadrul programelor naţionale de sănătate curative, care se eliberează exclusiv prin farmaciile cu circuit închis ale unităţilor sanitare cu paturi.

Măsurile sunt în vigoare până la 30 septembrie.

- Serviciile medicale prevăzute în pachetul de bază, acordate în asistenţa medicală primară şi în ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice, precum şi serviciile conexe furnizate de psiholog şi logoped pot fi efectuate şi de la distanţă, prin orice mijloace de comunicare, cu încadrarea în numărul maxim de 8 consultaţii/oră.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri