Executivul nu a vrut să treacă actul normativ prin Parlamentul României și a emis OUG 6/2023, intrată în vigoare pe 2 martie 2023. Aceasta permite multor persoane să aibă acces la informațiile medicale ale pacientului, fără să țină cont de drepturile și dorințele sale.
Prin urmare, datele confidențiale despre starea medicală a persoanei care a murit pot fi obținute, la cerere, de soțul supraviețuitor, descedenți, ascendenți/tutori, rude colaterale până la gradul IV inclusiv. Partenerul de viață nu are acces la datele de sănătate.
Până la emiterea ordonanței de urgență, documentele privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentele erau considerate confidențiale chiar și după moartea acestuia.
Există cazul în care pacientul decedat nu are urmași dar are un partener de viață, acesta din urmă neavând acces la informații, precum și al pacientului aflat în stare gravă care nu poate desemna persoana care să primească date medicale despre el.
Însă aceste două situații ar putea fi rezolvate simplu, prin împuternicirea unei persoane care să aibă acces la datele medicale de către persoana în cauză, înainte de deces ori de a ajunge în stare critică.
Astfel că actul normativ nu vine în sprijinul pacientului, deoarece aceste situații pot fi rezolvate pe cale administrativă (notariat) dar încalcă dreptul la confidențialitatea informațiilor medicale, fără să țină cont de dorința pacientului.