Jurnalul.ro Ştiri Externe Datele personale ale liderilor germani, printre care și Angela Merkel, publicate pe internet

Datele personale ale liderilor germani, printre care și Angela Merkel, publicate pe internet

Date cu caracter personal despre sute de politicieni germani aparţinând marilor partide, inclusiv detalii ale cărţilor de credit şi numere de telefon mobil, au fost postate public de hackeri. Cancelarul Angela Merkel se numără printre cei afectaţi, a informat presa locală vineri, relatează Reuters şi dpa.
Biroul pentru Securitatea Informaţiei (BSI) din Germania s-a reunit vineri după ce s-a aflat despre această piraterie informatică, a declarat un purtător de cuvânt.
Politicieni din partidul de extremă stânga Linke sunt printre cei afectaţi, inclusiv Dietmar Bartsch, liderul grupului partidului în camera inferioară a parlamentului.
Potrivit ediţiei online a ziarului Rheinische Post, cancelarul Angela Merkel şi preşedintele Frank-Walter Steinmeier au fost de asemenea victime ale scurgerii de date.
Radioteleviziunea publică ARD a anunţat mai devreme că date personale despre sute de politicieni au fost publicate pe un cont de Twitter, inclusiv adrese, scrisori personale şi copii ale cărţilor de identitate.
Toate marile partide germane, cu excepţia AfD de extremă dreaptă, au fost afectate. Identitatea hackerilor şi motivul lor nu sunt cunoscute.
Potrivit ziarului Bild, citând surse din interiorul BSI, reţeaua informatică internă a guvernului german nu a fost atacată de hackeri.
Un purtător de cuvânt al BSI a declarat pentru Reuters că organismul naţional de apărare cibernetică s-a reunit pentru a coordona răspunsul agenţiilor guvernamentale federale, inclusiv agenţiile de informaţii interne şi externe.
Organismul cibernetic s-a reunit "imediat după ce am aflat despre acest lucru - chiar în această dimineaţă", a spus purtătorul de cuvânt, fără a oferi niciun detaliu despre amploarea pirateriei software.
Numărul de fax al cancelarului Angela Merkel, adresa de e-mail şi mai multe scrisori primite şi trimise de ea se număra printre informaţiile publicate online pe Twitter.
Nu este clar încă dacă e-mailurile conţin informaţii sensibile, notează agenţia dpa.
Potrivit postului de radio berlinez RBB, piratarea datelor personale a sute de politicieni germani a fost descoperită joi noapte.
Proprietarul contului de Twitter care a publicat datele se descrie drept un el sau o ea folosind termeni precum cercetarea în domeniul securităţii, artist, satiră şi ironie.
Potrivit ARD, după o primă revizuire a datelor, jurnaliştii nu au detectat niciun conţinut incriminator.
Ministrul german al justiţiei, Katarina Barley, a condamnat această "scurgere severă de date personale ale politicienilor" pe internet ca pe un atac asupra democraţiei ţării.
"Autorul atacului doreşte să submineze încrederea în democraţia şi instituţiile noastre". ''Autorul ar trebui găsit imediat şi motivele lor clarificate''. "Infractorilor şi celor care îi sprijină nu ar trebui să li se permită să dicteze nicio dezbatere în ţara noastră", a subliniat aceasta. 

AGERPRES 

Subiecte în articol: hackeri angela merkel
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri