În colecţia clasică de fabule ale lui Esop (sec.VI î. Hr.), cea la care mă voi referi acum este prima din serie. Un pacient vine la doctor, căruia îi descrie dure-rea ce o resimte într-o parte a corpului. După o examinare atentă, doctorul îi comunică pacientului că suferinţa lui este spre binele sănătăţii sale şi trebuie socotită un indiciu despre o evoluţie foarte bună a stării în care se află. Pacientul mai vorbeşte doctorului despre alte necazuri pe care le are în diferite zone ale trupului său. De fiecare dată, medicul îi spune, continuând să îl exami-neze, că respectivul simptom reprezintă un semn tot mai bun pentru sănătatea sa – este deci de bine. În finalul povestirii, bolnavul conchide: o fi de bine, doctore, dar de atâta bine, eu trag să mor. A trecut mai mult de două decenii şi jumătate aflând cât de bine facem schim-bând guverne, ori căzând la înţelegere cu organizaţii financi-are internaţionale, cu bănci din diferitele zone ale lumii euroatlantice, sau când vedem cum fuzionează partidele, cum avem toate avantajele conduşi fiind de autorităţi tehnocrate, apolitice, sau poate invers, apoi cum se vor mări, dar nu se vor mări salariile, cum se vor mări, dar nu se vor mai mări pensiile, cum se va reforma sistemul de educaţie, de sănătate, de apăra-re, de comunicaţie, de trans-porturi, şi toate acestea sunt absolut necesare, recomandate de către cine este mandatat, de către noi înşine, să recomande României totul şi sunt, evident, cu adevărat spre binele nostru. Nimeni nu are dreptul să nu vadă cât de vulnerabilă şi de afectată este ţara prin toată istoria ei recentă şi foarte recentă. Un stat sau se conduce singur şi bine, sau se conduce singur şi defectuos, dar orice intervenţie din afară în condu-cerea sa numai bine nu poate să îi aducă, pentru că nimeni nu cunoaşte o ţară mai profund şi mai clar decât oamenii ei. Un stat care vrea să se vindece trebuie să înveţe prin sine medicina potrivită lui. Suveranitatea este o valoare pragmatică enormă.