Să intrăm în miezul acestor evaluări, pe care unii le cred exagerate sau prea emoționale, provocate de valul „catastrofei” pe care plutește mass-media în regim continuu de breaking news.
De ce este globală? Este evident că problema nu este doar una de resurse, cu goluri de aprovizionare naționale sau regionale. Există petrol, există gaze, există cărbune, toate în cantități suficiente pentru a asigura funcționarea normală a mecanismului economic. Nu a reclamat nimeni că au apărut greutăți tehnologice în extracția lor. Sincopele nu sunt cauzate de lipsa resurselor energetice tradiționale, pe care s-au bazat expansiunea industrială și globalizarea transporturilor mai bine de un secol. Mai mult, tehnologiile de extracție și valorificare a hidrocarburilor și a resurselor de cărbune s-au modernizat continuu, nu sunt anchilozate sau epuizate.
Poate să fie o lipsă de resurse financiare care ar bloca punctual folosirea acestora? Asemenea oamenilor care intră în pană de bani, pot reclama lipsa de resurse și companiile, chiar și statele care nu-și permit, la un moment dat, să cumpere carburanți. Sri Lanka este ultimul exemplu. Dar pauperitatea se rezolvă cu împrumuturi sau se trece la o perioadă de austeritate, fiecare întinzându-se cât îi e plapuma.
Au apărut probleme de aprovizionare în Europa în timpul crizei Suezului, din 1956. Apoi, războaiele din Orientul Mijlociu au provocat restrângeri de livrări din partea țărilor din cartelul OPEC, dar ele nu plecau din lipsă de resurse, ci din motive politice de conjunctură. Acum, după declanșarea războiului din Ucraina, a apărut o perturbare majoră în aprovizionarea UE cu gaze, Rusia strângând robinetul. Tot o situație care nu are legătură cu lipsa de resurse. În România, în anii ’80, s-au aplicat măsuri drastice de reducere a consumului de carburanți, nu pentru că nu era benzină și motorină. Decizia de cartelare pentru populație a consumului pleca de la ideea plății datoriei externe, carburanții fiind dirijați la export. Deci „penuria” nu era reală, ci era provocată prin decizie administrativă.
Aceste situații au fost de fiecare dată împachetate cu ambalajul de „crize”. Ele s-au rezolvat după ce a dispărut motivul lipsei relative de produse.
În ultimii doi ani au apărut iar perturbări ale pieței energiei, care s-au caracterizat prin creșteri substanțiale de prețuri. Sunt mecanisme bine puse la punct pentru a urca prețurile, fie în favoarea companiilor producătoare, fie în favoarea bugetelor de stat. La noi s-a declanșat un război al facturilor la liberalizarea nepregătită a prețurilor la energia electrică, dar asta nu pentru că nu ar fi fost energie electrică. Problema prețurilor este însă nu locală, ci generală, tensiunile plecând în primul rând de la o viziune cu totul nouă în politicile energetice. Aici este miezul fenomenului.
Schimbările climatice au provocat o reacție politică la nivel global pentru decarbonarea planetei. În acest context au fost puse la index resursele fosile, responsabile pentru emisiile de dioxid de carbon, sulf și ale noxe. Ruptura de combustibilii tradiționali, care pun lumea în mișcare, nu este încă pregătită. Ne aflăm între două fronturi - pe o parte energia tradițională, pe cealaltă parte, energia verde. Lărgirea cotei de piață a energiei „curate” se face însă cu costuri mari, transferate spre populație prin prețurile energiei tradiționale. Chiar țările bogate suportă greu efortul financiar, răspunsul social al „vestelor galbene” fiind un semnal pentru ce poate să însemne „revoluția verde” făcută cu anasâna. Respingerea acesteia poate să producă o primă falie între populație și administrații pe terenul energeticii. Germania are capacități suficiente de producere a energiei, dar a decretat ca indezirabile centralele nucleare și cele pe cărbune, fiind acum în impas energetic după oprirea Nord Stream. Trece iar pe cărbune, practica fiind mai tare decât principiile, puțin băgate sub preș de frica nemulțumirii populației, speculate de extrema politică.
Ce s-ar întâmpla în țările sărace, care nu pot finanța marea schimbare? Ajutoarele, asistența financiară promise de țările bogate la Conferința de la Glasgow sunt picături de apă puse pe o plajă de nisip. Aici se produce o altă ruptură, între bogații planetei, care au consumat rezerva de sănătate a Pământului până la punctul de inflexiune al climei, și țările sărace care nu mai pot aspira la industrializare ca mijloc de ieșire din starea lor de paria. Sunt două elemente structurale care dau conturul crizei globale pe care o anunța Fatih Birol. Este și prima din istorie, pentru că asemenea contradicții manifestate în domeniul energiei nu au mai fost cunoscute.
Promotorii energiei curate se lovesc de o altă provocare: lipsa de materii prime pentru asigurarea extinderii utilizării energeticii solare și electrificării transporturilor. Siliciu, semiconductori, paladiu, cadmiu, litiu, cupru nu sunt disponibili pentru cererea explozivă.
Mai mult, producerea lor este, în momentul de față, un proces energofag în ansamblu.
Iată, așadar, câteva din elementele pe care se fundamentează, cred, evaluarea Agenției Internaționale pentru Energie.