x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Drona de la Galați, motiv de dispută între România și Rusia. Putin contestă raportul autorităților române

Drona de la Galați, motiv de dispută între România și Rusia. Putin contestă raportul autorităților române

de Redacția Jurnalul    |    01 Iun 2026   •   18:29
Drona de la Galați, motiv de dispută între România și Rusia. Putin contestă raportul autorităților române
Hepta/Rusia susține că nu a primit până în prezent niciun răspuns din partea României la solicitarea formulată de președintele Vladimir Putin privind examinarea resturilor dronei care s-a prăbușit

Vladimir Putin susține că România nu a răspuns solicitării Rusiei de a examina resturile dronei prăbușite la Galați. Nicușor Dan afirmă că raportul tehnic confirmă fără dubiu proveniența rusă a aparatului.

Putin susține că România nu a răspuns solicitării Rusiei privind analiza dronei prăbușite la Galați. Kremlinul contestă concluziile Bucureștiului

Rusia susține că nu a primit până în prezent niciun răspuns din partea României la solicitarea formulată de președintele Vladimir Putin privind examinarea resturilor dronei care s-a prăbușit săptămâna trecută în județul Galați. Informația a fost confirmată luni de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit Reuters și Agerpres.

Declarația vine după ce liderul de la Kremlin a contestat public concluziile autorităților române referitoare la originea dronei și a cerut ca epava să fie pusă la dispoziția experților ruși pentru investigații suplimentare.

Vladimir Putin pune sub semnul întrebării originea dronei

La finalul unei vizite oficiale în Kazahstan, Vladimir Putin a declarat că există prea puține informații pentru a se afirma cu certitudine că drona care s-a prăbușit peste un bloc din Galați este de proveniență rusă.

„Cine în România spune că aceasta este o dronă rusească? (...) Nimeni nu poate determina originea (dronei) atât timp cât nu se realizează o examinare a acestui aparat”, a indicat Putin.

Președintele Federației Ruse a sugerat că resturile dronei ar trebui predate Moscovei pentru a fi analizate de specialiști ruși, susținând că doar o expertiză completă poate stabili cu exactitate proveniența aparatului de zbor.

În același context, liderul rus a făcut referire la incidente similare petrecute în alte state europene. Potrivit acestuia, drone ucrainene ar fi pătruns recent în spațiul aerian al Finlandei, Poloniei și al statelor baltice.

„Prima reacție (în aceste țări n.red) a fost aceeași care este acum în România: Vin rușii!”, a comentat liderul de la Kremlin.

Nicușor Dan: Raportul tehnic confirmă fără dubiu proveniența rusă

La o zi după declarațiile lui Vladimir Putin, președintele României, Nicușor Dan, a transmis că investigația tehnică realizată de specialiștii români a stabilit fără echivoc originea dronei.

Șeful statului a precizat că aparatul identificat la Galați este o dronă de tip Geran-2, model utilizat de Federația Rusă în războiul din Ucraina.

„Aceasta este concluzia fără dubiu a raportului tehnic finalizat de specialiștii statului român. Ancheta a stabilit acest lucru pe baza unui ansamblu consistent de probe tehnice. Pe fragmentele recuperate a fost identificată inscripția în caractere chirilice (...) , iar componentele electronice, sistemele de navigație, modulele de comandă, motorul și elementele constructive analizate prezintă similitudini până la identitate cu cele ale altor drone Geran-2 recuperate anterior pe teritoriul României și identificate cu certitudine ca fiind fabricate în Federația Rusă”, a transmis președintele.

Potrivit raportului citat de Nicușor Dan, specialiștii au comparat fragmentele recuperate la Galați cu alte drone Geran-2 identificate anterior pe teritoriul României. Analiza a evidențiat similitudini majore în ceea ce privește structura, componentele și tehnologia de fabricație.

Agerpres

×