Jurnalul.ro Timp liber Calatorii De ce turiștii aleg ofertele all inclusive pe lioralul românesc

De ce turiștii aleg ofertele all inclusive pe lioralul românesc

de Redacția Jurnalul    |   

Turiștii de pe litoralul românesc al Mării Negre se orientează tot mai mult spre serviciile all inclusive. Există în această vară 55 de unități de cazare cu astfel de oferte.

La unul dintre hotelurile de 4 stele din Olimp, nu mai este nicio cameră liberă. Oferta all inclusive şi piscinele ca în Thailanda conving tot mai mulţi turişti să plătească mai mult pentru o vacanță fără griji. 

Aceștia se declară încântaţi de serviciile oferite de programul all inclusive.

"Ai efectiv tot, 10 feluri de mâncare, să pui aşa, ca românul. Ca în Bahamas. ce-ţi mai trebuie Bahamas, dacă e aici?", spune un turist, pentru Observator.

"În primul rând, faptul că nu mai alergi după mâncare prin toată staţiunea și nu mai stai la cozi. Aștepți să-ţi vină mâncarea într-o oră, nu ești mulţumit și dai o grămadă de bani", a explicat altul.

Beneficiile ofertelor all inclusive

Confortul şi activităţile care îi ţin pe copii ocupaţi sunt preferate de români.

"Toate cele 3 mese incluse, gustări pe toata durata zilei, băuturi, locuri de joacă exterioare, 2 piscine infinity, două pentru copii. Avem activităţi atât pentru copii, cât şi spectacole pentru adulți", explică Valentina Ţică, șef recepție hotel all inclusive.

În timp ce hotelurile obişnuite oferă cel mult două mese pe zi, all inclusiv oferă abundență.

"Astăzi avem pui umplut cu bacon, tochitura ardelenească, pastramă de vită, şalău la grătar, spaghete, cous cous pentru vegani, pulpe la grătar și nelipsitele sărmăluțe. 12 feluri de mâncare caldă, plus garnituri și salate, aperitive, peste 50 de feluri de mancare", precizează George Ciubuc, bucătar.

"Cred că pentru turist e o experienţă. Din perspectiva operatorului a la carte este costisitor, clar. Lucrurile sunt cu ghici, adică e foarte riscant. Tu ai personal, dar turiştii vin, nu vin, seara neavând masă obligatoriu inclusă, poate aleg să se plimbe în stațiuni. Nu ştii câtă marfă să iei", afirmă Anca Nedea, manager hotel.

O cameră doar cu mic dejun la un hotel de 4 stele din Eforie costă peste 500 de lei în iulie, dar include şi un şezlong. Muzica live, bucătari străini şi mâncarea gătită în faţa turiştilor sunt ofertele hotelierilor. 

Subiecte în articol: all inclusive litoral
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri