DE ZIUA TA! Marian Sârbu, politician
Marian Sârbu împlineşte astăzi 58 de ani. Din 1992 până în 1994 a fost vicepreşedintele CNSLR - Frăţia. A fost apoi secretar de stat în Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale până în 1996. A devenit deputat în urma alegerilor câşti-gate în 1996 de Convenţia Democrată din România. Şi-a păstrat mandatul de deputat şi în următoarele trei legislaturi. După alegerile din anul 2000, a devenit ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Între 2003-2004, a fost ministru delegat pentru Relaţia cu Partenerii Sociali. Jurnalul Naţional îi urează „La mulți ani!”
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri
Jeff Bezos și-ar face nuntă de 600 de milioane la Aspen, chiar după Crăciun. Cine este logodnica miliardarului, Lauren Sanchez Antena 3 Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire” Libertatea.ro Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți Spynews.ro Blocaj la negocierile pentru Guvern. Surse: Nu s-au înțeles pe împărțirea ministerelor Antena 3 Ciuperca otrăvitoare cu dinți sau palmierul-fantomă. Cum arată cele mai ciudate plante și ciuperci descoperite în 2024 Antena 3 O familie a transformat un garaj obișnuit într-un apartament de lux. Cât a costat amenajarea și cum arată rezultatul final Antena 3 Cum arată bradul de Crăciun împodobit de Dani, de Gabriela și de Tiago Oțil. Imagini din sufrageria decorată a familiei Antena 1 El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale Stirilekanald.ro
Ultima oră» Vezi toate știrile