În urmă cu doi ani, Qi Jiayao a vizitat oraşul natal al mamei sale, Shaoxing, în estul Chinei. Când a încercat să vorbească cu copiii vărului său în dialectul local, Qi a fost surprins. „Niciunul dintre ei nu a fost capabil", îşi aminteşte lingvistul în vârstă de 38 de ani, care acum predă mandarină în statul mexican Oaxaca, potrivit The Guardian.
Popularizarea unei limbi naţionale standard se face adesea în detrimentul limbilor regionale, inclusiv a dialectelor majorităţii Han şi a limbilor etnice, cum ar fi mongola şi uigurul. În Mongolia interioară, de exemplu, reglementările locale din 2016 au permis şcolilor etnice să folosească propria limbă pentru predare. Această politică a avut ca scop dezvoltarea competenţelor lingvistice ale elevilor şi cultivarea bilingvismului. Dar patru ani mai târziu, ea a fost inversată pentru a favoriza mandarina, o măsură care a stârnit proteste din partea populaţiei etnice.
În 2017, un sondaj distribuit online a arătat că, dintre cele 10 grupuri de dialecte, chineza Wu, care include dialectul Shanghai şi este vorbită de aproximativ 80 de milioane de persoane din partea de est a ţării, are cel mai mic număr de utilizatori activi cu vârste cuprinse între şase şi 20 de ani. Acest lucru a stârnit îngrijorare în rândul lingviştilor din regiune.
În 2000, China a adoptat legi pentru a standardiza limba vorbită şi scrisă. În fiecare provincie, un comitet lingvistic consiliază, monitorizează şi controlează utilizarea limbii mandarine. Forţa de implementare variază, dar nu este dificil pentru un guvern hotărât să îşi aplice politica. În septembrie, provincia Sichuan din sud-vestul ţării a interzis funcţionarilor publici şi cadrelor de partid să folosească la locul de muncă dialectul local, o limbă folosită cândva la televiziunea naţională de către Deng Xiaoping, fostul lider suprem, înainte de moartea sa în 1997.
„Statul le-a spus oamenilor că există beneficii vizibile şi tangibile dacă vorbesc chineza mandarină standard", spune Fang Xu, sociolog urbanist la Universitatea din California, Berkeley, şi autor al cărţii Silencing Shanghai: Language and Identity in Urban China. „De atunci, multe limbi regionale - inclusiv shanghaineza - au avut aceeaşi soartă”.
Un studiu realizat în 2010 de Universitatea Beijing Union a constatat că aproape jumătate dintre locuitorii din Beijing născuţi după 1980 preferă să folosească chineza mandarină în locul dialectului din Beijing.
Qi a început să observe această schimbare atunci când a studiat în oraşul Harbin din nord-estul ţării, în 2002. „Privind dintr-o perspectivă locală din Shanghai, marginalizarea dialectului este alarmantă. Dar dacă ne gândim la nivel naţional, s-ar putea să fie inevitabilă într-o perioadă în care o identitate chineză uniformă prevalează asupra a orice", spune el. „Diminuarea dialectelor pare să fie doar preţul pe care îl plătim pentru aceasta”, a adăugat Qi.
(sursa: Mediafax)