„La revista simbolistă Insula, în 1912, Dem(etru). Theodorescu semna un sotissier (n.r. - sotissier = țesător în limba franceză) veninos împreună cu Nae Ionescu, sub sigla «Nae & Mitică». Ulterior, se va ilustra ca dramaturg minor (satirele șarjate Domnul Traian Traianescu-Laocoon, Râpa etc., în trena lui A. de Herz). Combate asiduu în presa antiliberală - pentru început, mai mult în cea socialistă”, evidenția criticul literar Paul Cernat în deschiderea unei minibiografii dedicate lui Dem. Theodorescu. „În perioada ocupației germane de după 1916 devine redactor la gazeta colaboraționistă Gazeta Bucureștilor. Va fi inculpat, după 1918, în «procesul ziariștilor» alături de Arghezi, Slavici ș.cl. După eliberarea din 1919, gazetarul poreclit Șacalul denunță neobosit corupția îmbogățiților de război, alături de colegi de varii orientări politice (între care Ion Vinea, N.D. Cocea, Cezar Petrescu sau Pamfil Șeicaru)”, mai remarca profesorul Paul Cernat.
Împotriva demagogiei «idealiste» a elitelor
În continuare, pe drumul deschis de harnicul biograf: „Dem(etru). Theodorescu își ia și o mică revanșă literară publicând romanele social-politice În cetatea idealului (1920) și continuarea Sub flamura roșie (1926). Sunt scrieri inegale, dar interesante documentar, în care satira demascatoare, nu lipsită de nerv, și pamfletul gazetăresc împotriva demagogiei «idealiste» a elitelor combatante (francofile sau germanofile) din vremea Primului Război Mondial se complică printr-o intrigă sentimentală cam kitsch, cu răsturnări senzaționaliste și combinații desprinse, parcă, din romanele romantice de mistere și senzații”. Mai mult: „Un roman «de medii» sociale mai închegat, construit pe aceeași schemă a răsturnărilor teatrale de situație între opresor și vitimă, e Robul (1936), în care un secretar ministerial umilit sfârșește prin a-i seduce amanta șefului care-i râvnea, la rândul lui, concubina”.
Propagandist al militarismului antonescian
Ultimele tușe: „Căsătorit cu o actriță (Marioara Zimniceanu), Dem. Theodorescu a fost un frecventator al mediilor teatrale, pe care a încercat să le valorifice epic în proiectul de roman Rita Rizu. Socialistul alunecă după 1933 către Garda de Fier, regăsindu-l pe vechiul amic Nae Ionescu. Alături de Stelian Popescu (directorul ziarului Universul) a militat pentru eliminarea din presă a evreilor, după 1938 devenind (printre altele) un propagandist radiofonic al militarismului antonescian”. După faptă, și răsplată: „Va suferi după 1944 represalii în consecință, ca și alți ziariști pronaziști, închizând (simbolic) cercul colaboraționist progerman deschis în 1916. Dem. Theodorescu rămâne totuși un autor de neocolit în istoria romanului social interbelic”.
„Frângeți gâtul primului neamț care vă iese în cale!” Sau mai bine nu?
Istoricul Lucian Boia avea să surprindă, în câteva tușe, atitudinea „la două capete” a gazetarului Dem. Theodorescu în timpul Primului Război Mondial. Iată cum era încondeiat „Șacalul” în studiul „Germanofilii...” (Humanitas, 2009): „Dem. Theodorescu se manifestă la începutul conflictului ca «antantofil», redactor-șef al «antantofilului» ziar Dreptatea. Germanii sunt «hoarde», «barbari», «brute», iar sfatul pe care-l dă ziaristul este: «Frângeți gâtul primului neamț care vă iese în cale!» Ardealul trebuie să revină României. Marghiloman e o «canalie». Sunt înfierați ziariștii care s-au pus «în slujba vrăjmașilor idealului românesc»: printre ei și Slavici, viitorul coleg de pușcărie al lui Dem. Theodorescu”.
Morala cea nouă
În completare: „Pe parcursul anului 1915, se schimbă atitudinea, atât a ziarului, cât și a redactorului-șef. Soluția cea mai bună devine neutralitatea, cu atât mai mult cu cât «Puterile Centrale au până acum izbânda de partea lor». Sunt combătuți Take Ionescu și Goga. Cel dintâi «vinde țara rușilor». E denunțată «isteria patrioților» care cer intrarea grabnică în război. În noiembrie 1915, Dem. Theodorescu se desparte, în cei mai buni termeni, de Dreptatea și trece redactor la Libertatea (unde semnase deja sub numele Toader Chirca). Articolele lui sunt cele mai numeroase, după cele ale lui Arghezi. Colaborează și la Cronica”. „Aici - atrăgea atenția Lucian Boia - merită remarcat eseul Morala cea nouă, un elogiu adus Germaniei, văzută ca un model pentru întreaga omenire; cum s-ar spune, germanii încetează să mai fie «hoarde», «barbari» și «brute». Teza lui este că, după Revoluția Franceză, omenirea a intrat într-o fază de dezorientare, caracterizată prin individualism («feroce») și imoralism; religia e ruinată, iar știința - neîndestulătoare, pentru a oferi un sens existenței. Războiul aduce însă, prin exemplul german, însușit și de adversari, un nou tip moral, «de ordine și vrednicie», un plus de coeziune și de solidaritate”.
Cum au făcut războiul cucoanele franțuzite
Sub ocupație germană, Dem. Theodorescu este unul dintre colaboratorii de bază la Gazeta Bucureștilor, unde semnează în genere cu pseudonimul Ion Olteanu. „Când, în vara anului 1917, se lansează ceea ce părea a fi asaltul decisiv împotriva trupelor române retrase în Moldova, Dem. Theodorescu își exprimă deplina solidaritate cu cei pe care nu-i consideră inamici, ci eliberatori, și pretinde că vorbește astfel în numele tuturor românilor: «inimile tuturor românilor întovărășesc azi victoria care bate la porțile Moldovei. Acolo s-a închis dușmanul nostru real, autorul nenorocirii noastre, dezonoratorul și hidosul terfelitor al demnității românești: politicianismul tachisto-brătienist” - mai semnala istoricul Lucian Boia în volumul „Germanofilii...”.
Falsificarea sufletului național
La final, câteva amănunte de culoare: „O suită de articole semnate de Dem. Theodorescu denunță «franțuzomania» elitelor românești, în care autorul vede o «falsificare a sufletului național» și, în bună măsură, cauza intrării în război în 1916”. Și cireașa de pe tort: „Nefastă i se pare îndeosebi influența doamnelor care nu consultau decât publicațiile mondene franțuzești”. Aiuritor, nu? De-ar fi fost totul… „Cucoanele care vorbeau franțuzește făcură în mare parte războiul României”, suna o frază din articolul „Franțuzomania-Încheiere”, publicat de Dem. Theodorescu sub pseudonimul Ion Olteanu în Gazeta Bucureștilor din 6 noiembrie 1916.
Două săbii în aceeași teacă
Cum îmbina Dem. Theodorescu meseria de gazetar cu pasiunea de scriitor? „În mine simt manifestându-se curios cele două dispoziţii: la redacţie nu am putut face niciodată literatură, iar acasă mi-a fost întotdeauna imposibil să scriu vreun articol de ziar. Zilnicul exerciţiu la ziar, departe de a-i strica scriitorului, îl face mai pretenţios cu stilul său şi mai apt pentru marile înfăptuiri ale artei, care se cristalizează în substratul preocupărilor cotidiene”, se confesa „Șacalul” într-un dialog cu I. Valerian.
77 de ani s-au împlinit pe 11 aprilie 2023 de la moartea scriitorului gazetar Dem. Theodorescu
„Gazetarul poreclit Șacalul denunță neobosit corupția îmbogățiților de război, alături de colegi de varii orientări politice (între care Ion Vinea, N.D. Cocea, Cezar Petrescu sau Pamfil Șeicaru”, Paul Cernat, istoric literar
„Dem. Theodorescu rămâne un autor de neocolit în istoria romanului social interbelic”, Paul Cernat, istoric literar
„Cucoanele care vorbeau franțuzește făcură în mare parte războiul României”, Dem. Theodorescu
„Sub ocupație germană, Dem. Theodorescu este unul dintre colaboratorii de bază la Gazeta Bucureștilor, unde semnează în genere cu pseudonimul Ion Olteanu”, Lucian Boia, istoric