Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Virgil Popescu vrea demiterea conducerii CO Oltenia după accidentul de la mina Jilț Sud

Virgil Popescu vrea demiterea conducerii CO Oltenia după accidentul de la mina Jilț Sud

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Energiei Virgil Popescu a cerut Consiliului de Supraveghere al CE Oltenia eliberarea din functie a doi membri ai Comitetului director al companiei, în baza rezultatelor preliminare ale controlului facut de Corpul de Control al ministerului.

Pe lângă plecarea președintelui Comitetului director Daniel Burlan și a lui Marius Negru, membru al Comitetului director, Popescu a cerut și eliberarea din funcții a mai multor persoane care au legături cu accidnetul petrecut săptămâna trecută, în care au murit trei persoane.

Este vorba de responsabili din Directia Comercială, de persoanele care au întocmit caietele de sarcini pentru achiziția de servicii de transport, a celor responsabili de reabilitatrea drumurilor de acces spre cariere, precum și a coordonatorului activității de protecție a muncii.

Popescu a anunțat și extinderea controlului la toate achizițiile complexului care duc catre carierele de exploatare.

Trei persoane au murit și 10 au ajuns la spital în urma accidentului produs la exploatarea minieră Mătăsari din județul Gorj. Potrivit CE Oltenia, marți, în jurul orei 13.00, în perimetrul carierei Jilț Sud, personalul care a participat la intervenția mecanică la Excavatorul 1400-05 a urcat într-un mijloc auto pentru a se deplasa la sediu. În timpul coborârii pe o pantă, înaintea podului de traversare a transportatorului cu banda T 204, autovehiculul a derapat pe pod și a căzut peste transportor, impactul soldându-se cu 16 victime. Printre acestea se numără 14 salariati ai CE Oltenia, din care 3 au decedat.

În urma evenimentului, mai multe presoane, printre care directorul Sucursalei Miniere și șeful Carierei Jilț Sud, au fost schimbate din funcție sau au demisionat..

Premierul Nicolae Ciucă a cerut măsuri concrete atât împotriva celor care se fac vinovați de producerea accidentului, cât și măsuri concrete pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă în Complexul Energetic Oltenia, după accidentul de marți, de la exploatarea minieră Mătăsari din județul Gorj.

Ministrul Energiei a cerut două noi demiteri la CE Oltenia, după accidentul în care au murit trei mineri

Subiecte în articol: virgil popescu demisie ce oltenia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri