Jurnalul.ro Ştiri Externe Adio democrație: „Trump ar refuza să mai plece de la Casa Albă, dacă ar fi reales!”

Adio democrație: „Trump ar refuza să mai plece de la Casa Albă, dacă ar fi reales!”

de Şerban Mihăilă    |   

​​​​​​​Fostă membră a Congresului SUA și una dintre figurile marcante ale scenei politice americane, Liz Cheney avertizează că un vot pentru Donald Trump la scrutinul prezidențial de anul viitor „ar putea însemna ultimele alegeri la care vom mai participa vreodată”. Fiica fostului vicepreședinte republican Dick Cheney este convinsă că Trump ar refuza să părăsească funcția după un al doilea mandat prezidențial, dacă ar fi reales.

Cheney, republicană de o viață, care s-a despărțit însă de partid după ce a condus comisia din Camera Reprezentanților care a investigat atacul din 6 ianuarie asupra Capitoliului, a vorbit, la canalul de streaming „Today” al rețelei americane de televiziune NBC, despre amenințarea pe care o reprezintă un foarte posibil al doilea mandat prezidențial al lui Trump.

Ea scrie în noua sa carte, „Jurământ și onoare: Jurnal și Avertisment”, că miza alegerilor pentru Casa Albă, din 2024, va fi „dacă vom mai avea sau nu o democrație”.

Pericol fundamental

„Donald Trump ne-a spus exact ce va face. El nu va respecta hotărârile instanțelor. El va numi, cu siguranță, oameni în funcții, indiferent dacă aceștia vor putea sau nu să fie confirmați de Senat”, a spus Cheney.

„El a vorbit despre folosirea armatei, în termeni care sunt fundamental neamericani (...) Așadar, este un moment foarte periculos, în care oamenii trebuie să înțeleagă că aceasta nu poate fi calea pe care mergem ca țară!”.

Liz Cheney consideră că, dacă ar fi reales, Trump s-ar instala la Casa Albă ca președinte permanent și ar refuza să renunțe la funcție, după limita impusă de două mandate.

„Nu există nicio îndoială în această privință! A făcut-o deja o dată. A încercat deja să acapareze puterea și a fost oprit, din fericire, și pentru binele națiunii și al republicii. Dar el a afirmat că o va face din nou. Nu și-a exprimat nicio remușcare pentru ceea ce a făcut!”, a adăugat ea.

O posibilă departajare între Trump și actualul președinte, Joe Biden, ar putea fi făcută de o mână de alegători nehotărâți, din așa-numitele „state indecise”. În acest context, Cheney a fost întrebată despre alegătorii care ar putea crede că un vot pentru Trump nu ar avea efecte de lungă durată asupra democrației.

„Cred că aceasta este o problemă reală și cred că provocarea este să ne asigurăm că acei oameni înțeleg și admit că un vot pentru Trump nu este de acceptat”, a precizat ea. 

„Sper că există opțiuni și alternative ce reflectă provocările importante cu care ne confruntăm, precum și o conducere pentru a face față acestor provocări, dar această alegere nu poate fi niciodată Donald Trump, deoarece un vot pentru el poate însemna ultimele alegeri la care veți putea participa vreodată!”, a avertizat Cheney.

„Spun din nou, și nu fac asta cu ușurință și cred că este sfâșietor că suntem în situația asta, dar oamenii trebuie să înțeleagă faptul că un vot pentru Donald Trump este un vot împotriva Constituției”, a mai spus ea.

Profil de dictator

Cheney, în vârstă de 57 de ani, a numit perspectiva ca Trump să devină un dictator drept „o amenințare și o preocupare foarte, foarte reale”.

Deși este o femeie care și-a dedicat viața politicii republicane, Cheney a afirmat că „nu va vota niciodată pentru Donald Trump” și „va face tot ce este necesar pentru a se asigura că acesta este învins în 2024”.

O a doua președinție a lui Trump ar fi un atac la temeliile țării, susține Cheney, deoarece miliardarul american „nu va susține și nu va apăra Constituția”. 

„Am văzut deja ce s-a întâmplat. El este singurul președinte din istoria americană care a încercat să anuleze o alegere, care a încercat să preia puterea și să rămână la putere, după ce a pierdut. Motivul pentru care nu am avut o criză mult mai gravă a fost că au existat oameni în jurul lui care l-au oprit!”, a declarat Cheney.

„Nu vom avea din nou această protecție”, a continuat ea, „iar el este atât de periculos”. „Dacă ai un președinte care nu este dispus să respecte hotărârile instanțelor, care nu este dispus să respecte Constituția, atunci nu există garduri de protecție, care să-l oprească!”, a mai spus Cheney.

Cheney a abordat, de asemenea, subiectul încrederii generale în privința faptului că atât Congresul, cât și alte mecanisme de control și echilibru ar fi în măsură să limiteze încercările lui Trump de a acapara puterea. „Ideea că am fi în regulă este naivă”, a spus ea.

Liz Cheney nu crede că o Cameră a Reprezentanților condusă de noul președinte, Mike Johnson, ar putea fi imparțială, într-un scenariu în care ar fi chemată să stabilească rezultatul unor alegeri prezidențiale contestate.

„Cred că este prea periculos să ne gândim măcar să mergem pe această cale, fie și numai pentru faptul că au experimentat cu toți acest lucru”, a remarcat Cheney. „În multe privințe, unii membri ai Camerei pot privi ceea ce s-a întâmplat în 2020 și în ianuarie 2021 ca pe un antrenament, iar acum știu de ce ar fi nevoie, de fapt, pentru a încerca să destrame complet bazele republicii noastre”.

„Cred că am văzut deja că nu ne putem baza ca acest grup de republicani aleși să-și respecte jurământul față de Constituție”, a adăugat ea.

Cheney a precizat că, deocamdată, observă cum decurg nominalizările în cele două partide, înainte de a decide dacă va candida ea însăși la președinție. 

Ruptura ei cu partidul, în privința susținerii lui Trump, a dus la pierderea alegerilor la care a participat anul trecut, în încercarea de a fi realeasă în Camera Reprezentanților, în statul conservator Wyoming.

„Este un moment în care oamenii trebuie să fie dispuși să lase partizanatul deoparte și să spună că viitorul țării cere să salvăm republica. Nu vom avea niciodată șansa de a dezbate toate celelalte probleme cu adevărat importante, dacă îi permitem lui Donald Trump să aibă puterea de a destrăma chiar fundamentele Constituției noastre!”, a încheiat ea.

Subiecte în articol: Trump casa alba dictator
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri