Jurnalul.ro Ştiri Externe Departamentul de Stat al SUA aprobă potențiale vânzări de arme în valoare de 1,5 miliarde de dolari

Departamentul de Stat al SUA aprobă potențiale vânzări de arme în valoare de 1,5 miliarde de dolari

Departamentul de Stat al SUA a aprobat potențiale vânzări de sisteme de rachete HIMARS către Estonia, de rachete către Norvegia și de torpile către Coreea de Sud, în cadrul unor tranzacții separate care ar putea avea o valoare totală de peste 1,5 miliarde de dolari, a anunțat Pentagonul.

Vânzările au loc în contextul în care țările europene sporesc achizițiile de arme după ce Rusia a invadat Ucraina, sporind temerile legate de securitate în întreaga regiune, relatează Reuters.

Sistemele HIMARS donate de Statele Unite și aliați sunt folosite de Ucraina în lupta sa cu Rusia.

Pachetul aprobat pentru Estonia va include până la șase lansatoare M142 High Mobility Artillery Rocket System (HIMARS), muniții, echipamente de sprijin, piese de schimb și suport tehnic, a precizat Pentagonul.

Agenția de Cooperare pentru Securitate și Apărare a Pentagonului a notificat vineri Congresul cu privire la posibila vânzare către Estonia, alături de celelalte două vânzări militare externe.

Tot vineri au fost făcute publice aprobările separate ale Departamentului de Stat privind potențiala vânzare de rachete aer-aer cu rază medie de acțiune și echipamente conexe pentru Norvegia, într-o tranzacție evaluată la 950 de milioane de dolari, și de torpile ușoare MK 54 pentru Coreea de Sud, cu o valoare estimată la 130 de milioane de dolari.

În ciuda aprobării de către Departamentul de Stat, notificarea nu spune că au fost semnate contracte sau că negocierile s-au încheiat.

Pentagonul a precizat că Lockheed Martin Corp a fost contractorul principal pentru sistemele HIMARS, iar Raytheon Technologies a fost contractorul principal pentru cele până la 205 rachete AIM-120 C-8 sau D Advanced Medium-Range Air-to-Air.

 

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri