Cea mai lungă, cea mai profundă și cea mai răspândită cădere economică a secolului al XX-lea - Marea Depresiune (1929–1939) - a fost o criză ce a afectat majoritatea țărilor din întreaga lume. Contagiunea a început în septembrie și a dus la prăbușirea bursei de pe Wall Street din Joia Neagră - 24 octombrie 1929. După Marea Depresiune, termenul „depresie” pentru o susținută cădere economică părea deosebit de terifiant și prea legat de depresiile psihice în care cad victimele depresiilor economice, așa că economiștii au început să folosească în schimb termenul „recesiune”.
Criza din 2007-2009 a avut ceva asemănări cu Marea Depresiune: a implicat o puternică criză financiară, a provocat șomaj extrem de ridicat și a dus la scăderea prețurilor la bunuri și servicii, câștigându-și titlul dat de economiști de „Marea Recesiune”.
A urmat recesiunea pandemică ce a blocat economia globală, a înghețat lanțuri de aprovizionare și a ridicat nivelul șomajului la cote nemaivăzute de înainte de Al Doilea Război Mondial.
Iar evenimentele lui 2022 au produs noi și accentuate dureri de cap, criza economică globală deja prezentă fiind adâncită de războiul fierbinte din Ucraina și aducând în depresie o bună parte a lumii ce trăiește cu frica de recesiune. Oamenii se tem de recesiune, deoarece aceasta poate însemna pierderea locului de muncă, pierderea unor investiții financiare, prețuri mai mici ale acțiunilor și devalorizarea proprietăților lor.
Recent însă, FMI a încercat să ne mai alunge teama de căderea economiei și de creșterea masivă a șomajului, arătând că anul acesta economia mondială nu va intra în recesiune, iar inflația se va domoli. Ca să scăpăm de depresii, trebuie mai întâi să scăpăm de recesiune.