Jurnalul.ro Ştiri Social Depunere de proiecte pentru „Dezvoltarea infrastructurii de management integrat al deșeurilor”

Depunere de proiecte pentru „Dezvoltarea infrastructurii de management integrat al deșeurilor”

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructura Mare (AM POIM) din cadrul Ministerului Fondurilor Europene (MFE) a lansat, astăzi, apelul de proiecte „Dezvoltarea infrastructurii de management integrat al deșeurilor”, a anunțat MFE. Apelul este pe bază de listă de proiecte prioritare sau preidentificate. Proiectele pot fi depuse în sistemul informatic MySMIS, în perioada 31 mai 2019  – 31 decembrie 2021. Bugetul alocat apelului este de 131,59 milioane euro.

Ce se finanțează:

– proiecte noi pentru consolidarea şi extinderea sistemelor de management integrat al deşeurilor: închiderea și reabilitarea de depozite neconforme şi deschiderea/extinderea de noi depozite, implementarea sistemelor de colectare separată; construcţia de instalații de transfer și instalații pentru valorificarea/tratarea deșeurilor;

– proiecte privind capacitatea instituțională pentru guvernanță în domeniu: dezvoltarea de studii, metodologii, evaluări, rapoarte, manuale de bună practică, sprijin pentru îmbunătățirea și implementarea cadrului legal existent în domeniul gestionării deșeurilor, îmbunătățirea calității datelor privind generarea și gestionarea deșeurilor, monitorizarea implementării Planului Național de Gestionare a Deșeurilor, a Programului Național de Prevenire a Generării Deșeurilor și a planurilor județene de gestionare a deșeurilor și de prevenire a generării deșeurilor;

– proiect integrat care va raspunde nevoilor de investiții la nivelul municipiului București;

– închiderea și reabilitarea de depozite neconforme de deșeuri industriale.

Solicitanți eligibili:

– Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară prin Consiliile Județene pentru proiecte noi integrate/ individuale pentru consolidarea şi extinderea sistemelor de management integrat al deşeurilor și pentru proiecte de sprijin destinate pregătirii portofoliului de proiecte aferent perioadei 2014-2020 și post 2020 (după caz);

– Ministerul Mediului și instituții publice cu responsabilități în domeniul managementului deșeurilor (în parteneriat cu Ministerul Mediului) pentru proiecte privind capacitatea instituțională pentru guvernanță în domeniul deșeurilor (în vederea sprijinirii implementării Planului Național de Gestionare a Deșeurilor);

– Primăria Municipiului Bucureşti pentru implementarea unui sistem integrat de management al deşeurilor la nivelul Capitalei;

– Ministerul Mediului/ Administrația Fondului de Mediu pentru proiectele de închidere a depozitelor neconforme de deșeuri industriale.

Subiecte în articol: deşeuri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri