Deputatul Aurora Tasica Simu anunță că a demarat procedura de strângere a semnăturilor necesare pentru depunerea proiectului de înființare a unei Comisii parlamentare de anchetă”. Ea le cere colegilor parlamentari să susțină demersul și acuză „o practică de exterminare sistemică, extinsă la nivel național”.
„Aceasta vizează investigarea centrelor de exterminare a animalelor fără apărare, finanțate din bani publici. Parlamentarul face un apel la unitate dincolo de doctrinele politice, solicitând colegilor din tot spectrul parlamentar să prioritizeze transparența și moralitatea. Demersul reprezintă o continuare firească a eforturilor constante ale deputatului, care a avertizat public încă din vara anului trecut asupra ororilor din adăposturile din România.
Situația revoltătoare din județul Vrancea, unde datele arată că 15.000 de câini au fost uciși din banii cetățenilor, nu face decât să confirme adevărul macabru pe care Aurora Tasica Simu îl semnalează de mult timp. Sub paravanul OUG nr. 155/2001 se desfășoară o practică de exterminare sistemică, extinsă la nivel național”, a transmis Aurora Tasica Simu prin intermediul unui comunicat de presă.
Conform propunerii, comisia parlamentară se va numi „Am avertizat că adăposturile sunt centre de exterminare, acum e timpul pentru control!”
Dacă va fi constituită, Comisia va avea autoritatea de a organiza audieri. Demersul are scopul „de a scoate la lumină mecanismele prin care multe adăposturi au devenit afaceri ilegale”, a precizat Aurora Tasica Simu.
(sursa: Mediafax)