Jurnalul.ro Ştiri Externe Deputaţii italieni votează reducerea numărului de parlamentari

Deputaţii italieni votează reducerea numărului de parlamentari

O reformă constituţională ce prevede scăderea numărului de parlamentari, proiect susţinut de partidul antisistem „Mişcarea 5 Stele” (M5S, membră a alianţei la putere) va fi examinată de deputaţii italieni pe 7 octombrie, în vederea adoptării definitive, transmite AFP.

Prezentat marţi în comisia de afaceri constituţionale a Camerei Deputaţilor, textul a fost aprobat de partidele majorităţii, M5S, aliatul său la guvernare Partidul Democrat (PD, centru-stâng) şi „Italia Viva”, formaţiunea nou creată a fostului premier Matteo Renzi, care a părăsit PD-ul dar ai cărei parlamentari susţin guvernul premierului Giuseppe Conte.

Se aşteaptă adoptarea definitivă a propunerii în şedinţa din 7 octombrie, după aprobarea sa în Senat, în două lecturi, iar în Camera Deputaţilor, într-o primă lectură.

Proiectul de lege prevede reducerea numărului deputaţilor de la 630 la 400, iar pe cel al senatorilor de la 315 la 200, adică o scădere, în total, de 36.5%.

Conform M5S, pentru care această propunere a fost o promisiune electorală, reducerea numărului de parlamentari ar trebui să aducă o economie de 500 de milioane de euro într-o legislatură de 5 ani, precum şi eficientizarea activităţii celor două camere ale parlamentului.

Şeful M5S, Luigi Di Maio, (foto) a subliniat permanent că aceste economii ar putea fi reinvestite în şcoli, spitale şi ajutoare acordate persoanelor vulnerabile.

Dintre partidele de opoziţie, doar formaţiunea de dreapta a fostului premier Silvio Berlusconi, „Forza Italia” (reprezentată în comisia parlamentară de un singur deputat) a votat împotrivă, în timp ce deputaţii „Ligii Nordului” (extremă dreapta) a lui Matteo Salvini şi ai partidului de extremă dreapta „Fraţii Italiei” au fost absenţi.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri