Jurnalul.ro Ştiri Observator Deputații vor stabili marți dacă Adrian Chesnoiu rămâne fără imunitate parlamentară

Deputații vor stabili marți dacă Adrian Chesnoiu rămâne fără imunitate parlamentară

Cererea DNA privind ridicarea imunității parlamentare a ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu, va fi supusă aprobării deputaților marți.

DNA a transmis joi procurorului general al PICCJ referatul în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu, deputat în Parlamentul României.

Solicitarea a ajuns și la Camera Deputaților care a stabilit că până luni seara, Comisia Juridică trebuie să prezinte un raport. Deputații vor vota marți pentru a stabili dacă ministrul Chesnoiu va rămâne sau nu fără imunitate parlamentară.

Adrian Chesnoiu a anunțat deja că demisionează de la Ministerul Agriculturii și se autosuspendă din PSD. Totodată, el le-a solicitat parlamentarilor să voteze pentru ridicarea imunității parlamentare.

„Nu am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă”, a spus Chesnoiu.

Procurorii fac o investigație în legătură cu presupuse intervenții ale ministrului în cadrul unor concursuri de angajare.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri