Zilele acestea, șobolanii au luat cu asalt un supermarket din sectorul 1. Până aici, nimic de mirare dacă ne gândim că în cel mai mănos sector al Cetății lui Bucur maldărele de gunoaie zac cu nemiluita, datorită conflictului absolut artificial pe care primara sectorului, Clotilde Armand, l-a creat și îl întreține cu firma ROMPREST. Dar, iată că, tot în aceste zile șobolanii s-au strecurat în subteranele sectorului 3, unde au ros cablul unui semafor aflat la intersecția Bulevardului Unirii cu strada Nerva Traian și, în acest fel, au blocat circulația.
Foarte adevărat, sectorul 1 își are șobolanii lui, iar sectorul 3 pe ai lui. Așa că oricât ar migra rozătoarele prin subsolurile Bucureștiului, îmi este greu să spun că aceiași șobolani și-au făcut de cap în cele două locații. Cred, în schimb, că este vorba despre foarte grave probleme în ceea ce privește asigurarea curățeniei și despre niște servicii de deratizare care, din diverse motive, nu se realizează la standardele necesare, atât în cele două sectoare cât și în municipiul București.
Revenind, acum, la șobolani și, fără să vreau să induc supoziții alarmiste, recunosc faptul că aceste două întâmplări mă trimit cu gândul la romanul „Ciuma”, capodopera lui Albert Camus, care începe cu un fapt divers înregistrat în dimineața de 16 aprilie 194… în Oran, un oraș „la prima vedere obișnuit, în afară de faptul că aici se află o prefectură franceză la coasta algeriană”. Dimineață în care doctorul Barnard Rieux intră în cabinet și găsește un șobolan mort. „Pentru moment- continuă autorul relatarea-el a aruncat animalul fără să se alarmeze și a coborât scările”. Dar, ajuns în stradă, doctorului Rieux i-a venit în minte că ceva nu este la locul lui și s-a întors la cabinet pentru a-l avertiza pe portar. De aici, încep să apară primele reacții publice față de cele întâmplate, de la alarmă la indiferență. După care, ciuma izbucnește în oraș și face multe , foarte multe victime.
Este meritul lui Albert Camus, pe drept cuvânt remarcat de criticii literari, de a face o minuțioasă radiografie a reacțiilor individuale și colective în fața amenințării bacilului ciumei, radiografie care, într-un sens extins, rămâne definitorie pentru modul în care comunitățile și persoanele se comportă în împrejurări în care viețile oamenilor se află în fața unor cumplite amenințări.
Ajuns aici, fac încă o dată precizarea că nu doresc să construiesc scenarii catastrofale pornind de la cele două întâmplări, cea din sectorul1 și cea din sectorul 3 . Ceea ce, însă, nu înseamnă că pot trece cu ușurință peste pasivitatea cu care altminteri foarte vigilente entități ale societății civile și tunător de vocale prezențe în spațiul public au reacționat- de fapt, nu au reacționat!- în cazul celor două situații. Iar, dacă tot am amintit de romanul „Ciuma”, mă întreb dacă explicația acestei tăceri pe care mă abțin,deocamdată, să o caracterizez, nu ar putea foi și faptul că, la cârma primăriilor sectoarelor 1 și 3, respectiv a Primăriei Capitalei, nu se mai află o altă …ciumă? „Ciuma roșie”, bineînțeles! Sintagmă a cărei origine o aflăm în vocabularul propagandei hitleriste, dar pe care, deși l s-a spus în mod repetat și răspicat acest lucru, trâmbițașii de serviciu ai unor anumite cercuri de interese continuă să o folosească fără nici-o reținere.
Ca să spunem lucrurilor pe nume, aici nu mai este vorba (doar) despre o formațiune sau alianță politică- în speță PNL versus USR-Plus-, fiind vorba despre un catastrofal mod de a gestiona trebile publice. Numai că, din păcate pentru noi bucureștenii, de la alegerile locale de anul trecut și până azi, acest modus operandi a fost definitoriu pentru prestația atât pentru PNL cât și pentru USR-Plus, partide- fanion ale coaliției aflate la guWERNare . Și nu doar că a fost definitoriu până acum, dar nici nu sunt semnale clare și credibile că lucrurile se vor schimba radical. Dimpotrivă, foarte ocupați să își tragă, reciproc, scatoalce, foștii frați de cruce ai victoriei electorale de acum un an- victorie ea însăși discutabilă chiar într-unul dintre sectoarele-cheie ale Capitalei- folosesc acest subiect doar ca muniție propagandistică, fără însă a veni și cu soluții fezabile, eficiente.
Formal, adică la nivelul declarațiilor, ni se promit operații de deratizare, dar ,deocamdată, lucrurile rămân în stadiul de promisiuni! Iată, pe Șoseaua Titulescu, adică fix pe culoarul care leagă Palatul Victoria de Primăria sectorului1, nu mai departe de azi după amiază, sacii de gunoi se lăfăiau, deși până la ora aceea puteau fi adunați, iar trotuarele puteau să fie decongestionate. Asemenea tablou sordid și dezolant pe care îl oferă trecătorului Șoseaua Titulescu ne fiind în nici-un caz, ceva întâmplător, singular sau izolat.
Am citat, mai înainte, debutul romanului lui Albert Camus despre ciuma care a lovit atât de dramatic liniștitul oraș Oran. Cunosc, desigur, și că era vorba despre o metaforă, despre o formulă de stil deoarece ,cuvântul ,, ciumă’’ desemna odioasa maladie politică a regimului lui Hitler și al aliaților săi. Deși, la fel de adevărat, poate fi și că avertismentul final al cărții- potrivit căruia ,, ar putea să vină o zi când, spre nenorocirea și spre învățătura de minte a oamenilor, ciuma își va trezi șobolanii și îi va trimite să moară într-o cetate fericită’’-, poate să nu mai aibă doar un înțeles de metaforă , ci să fie o crudă realitate în înțelesul cel mai direct al termenilor. Fac această afirmație gândindu-mă, efectiv, la pericolul –deja comunicat de către factori responsabili ai lumii medicale de la noi- ca un alt val al pandemiei să ne lovească într-un viitor nu foarte îndepărtat. Vă închipuiți ce consecințe ar avea , în asemenea împrejurări, toxinele pe care le emană maldărele de gunoaie sau le răspândesc șobolanii care se înmulțesc printre ele?
Acesta este și avertismentul pe care- chiar și fără referiri la parabola lui Albert Camus- din ce în ce mai mulți oameni responsabili și devotați interesului public, îl transmit în termeni categorici, apăsați.Dar nu numai autorităților ci și, în special, opiniei publice. Insistând, cu o semnificativă frecvență, asupra ideii că nu numai despre o deratizare în sensul strict al termenului este imperioasă nevoie, în cazul de față în București. Că o asemenea operațiune se va numi referendum pentru demiterea primarului de la sectorul1 sau al Primarului General al Capitalei, asta rămâne de văzut. De reținut este că, dacă ne vom mai lăsa mult pe tânjală, atunci, pe zi ce trece, într-un din ce în ce mai mare pericol va fi atât sănătatea organismelor noastre, cât și sănătatea edificiului instituțional al statului de drept. Și, pentru asta, vorba doctorului Rieux, nu mai este nevoie de analize…