Jurnalul.ro Sport Fotbal intern DERBY. Ioan Andone (Dinamo): În meciul cu Steaua, prima condiţie e să nu primim gol

DERBY. Ioan Andone (Dinamo): În meciul cu Steaua, prima condiţie e să nu primim gol

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Ioan Andone, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că în partida cu Steaua, din prima manşă a semifinalelor Cupei Ligii, prima condiţie este ca formaţia sa să nu primească gol, iar apoi speră să marcheze pentru a lua o opţiune de calificare înaintea returului.

"Este un meci special care vine într-o perioadă nu prea bună, pentru că ultimul meci al nostru nu a fost unul bun. Dar avem în gând partida cu Steaua din campionat în care am înscris trei goluri. Aşa că mâine eu sper să luăm o opţiune de calificare în finală. Fiind o semifinală în două manşe, să nu primim gol este prima condiţie, pentru că la retur un 1-1 ne poate califica. Sper să avem o strategie bună şi măcar acum, pe final de an, să le aducem o bucurie suporterilor noştri pe care îi aşteptăm în număr mare la stadion. Nici steliştii nu trec printr-o perioadă prea bună, dar la derby-uri te mobilizezi. E clar că vor să ia o opţiune de calificare şi vor dori să marcheze pentru că meciul de mâine este considerat acasă pentru noi. Revanşă oricând este în meciurile dintre Dinamo şi Steaua", a spus tehnicianul.

Ioan Andone a menţionat că este posibil ca la partida de joi să schimbe sistemul de joc folosit în ultimele meciuri. "Probabil că pentru mâine voi schimba sistemul pe care l-am folosit la ultimele meciuri. Cred că voi reveni la 4-3-3, aşa cum am jucat majoritatea partidelor din acest sezon. O să încercăm să facem presing sus, să îi ţinem departe de poarta noastră, pentru că Steaua este o echipă tehnică. Dacă o laşi să joace poţi să ai probleme", a explicat el.

Pentru întâlnirea de joi, antrenorul are doi jucători indisponibili. "Azer Busuladzic este suspendat, iar Gnohere nu s-a antrenat, el nu poate face acum decât sală şi bicicletă. De la meciul de la Mediaş nu a mai făcut niciun antrenament, doar recuperare şi tratament. În rest, toţi sunt apţi de joc", a menţionat tehnicianul.

Andone se bucură că terenul de pe Arena Naţională are încălzire şi afirmă că toate stadioanele din România ar trebui să aibă. "Băieţii cred că aşteaptă meciul acesta. Şi în ziua de Crăciun dacă ne puneau, noi jucam. Asta e viaţa, în alte campionate se joacă. E bine că pe Arena Naţională sunt condiţii bune de joc, terenul are încălzire aşa cum ar trebui să aibă toate din România. Poate se gândesc şi ei (n.r. - oficialii FRF) să facă licenţierea în iarnă, să putem juca în crampoane, dar suntem departe. Noi facem licenţierea vara, când dai drumul la întrerupător şi vezi că merge încălzirea terenului. Iar iarna te trezeşti că e patinoar. E o ruşine să mai programezi alt meci la Târgu Mureş după ce s-a întâmplat acolo. Oamenii sunt inconştienţi, eu zic să iasă şi Timişoara de pe teren. Cu ce să se fi rezolvat problema acolo? Poate să încălzească terenul cu lemne sau cu paie de la porc. Glumim... dar cine nu are teren nu trebuie să joace", a menţionat antrenorul.

Tehnicianul a menţionat că nu ştie de o ofertă a clubului turc Galatasaray pentru Dorin Rotariu şi a precizat că aducerea mijlocaşului Mihai Răduţ în pauza din iarnă depinde de analiza care se va efectua la finalul acestui an de către conducerea FC Dinamo. "Nu ştiu nimic de vreo ofertă pentru el. Am vorbit cu domnul Negoiţă, dar nu m-a anunţat nimic. Iar pe Răduţ noi l-am dorit foarte mult în vară, pregătisem şi contractul, tot, dar el a ales Dubai. Acum în iarnă să vedem ce facem, vom lua o decizie în privinţa lui după ce facem analiza", a precizat Andone.

Lotul formaţiei Dinamo ar putea efectua un stagiu de pregătire în Bahrain, între 7 şi 15 ianuarie, a anunţat Andone. "Să vedem dacă ni se acceptă condiţiile pentru turneul din Bahrain. Dacă mergem acolo în prima săptămână de pregătire, atunci plecăm direct la turneul din Malaga. A venit invitaţia federaţiei din Bahrain pentru acest turneu şi am vrea să mergem pentru că noi în primele zile ne pregăteam pe sintetic la Săftica. Dacă ne acceptă condiţiile, mergem, pentru că e altceva să te antrenezi pe iarbă şi chiar putem avea şi câteva meciuri amicale", a explicat tehnicianul.

Echipa de fotbal Dinamo întâlneşte, joi, de la ora 20,30, pe Arena Naţională din Capitală, formaţia Steaua, într-o partidă contând pentru prima manşă a semifinalelor Cupei Ligii.

Sursa - AGERPRES

Subiecte în articol: ioan andone dinamo derby steaua
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri