Jurnalul.ro Ştiri Locale Descinderi ale procurorilor DIICOT în Argeş şi Olt, la suspecţi de trafic de minori şi pornografie infantilă

Descinderi ale procurorilor DIICOT în Argeş şi Olt, la suspecţi de trafic de minori şi pornografie infantilă

Opt percheziţii au fost efectuate, miercuri, în judeţele Argeş şi Olt, la domiciliile unor suspecţi de trafic de minori şi pornografie infantilă care acţionau la Caracal, anunţă DIICOT.


Descinderile sunt efectuate de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, sub coordonarea procurorilor DIICOT, fiind vizaţi cinci suspecţi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, trafic de minori, pornografie infantilă şi complicitate la pornografie infantilă.

"În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2017, pe raza oraşului Caracal, s-a constituit un grup infracţional organizat care, sub paravanul unui club de noapte, ar fi recrutat tinere minore în vederea participării la spectacole pornografice sau în scopul obligării la practicarea prostituţiei. În urma cercetărilor efectuate, a rezultat faptul că minorele erau obligate să înveţe să danseze la bară, să determine clienţii să consume de la bar cât mai multe băuturi şi, în cazul în care aceştia doreau să întreţină relaţii sexuale, îi conduceau în diferite separeuri unde, contra sumei de 200 lei, întreţineau raporturi sexuale, minţind clienţii că au vârste cuprinse între 18 şi 19 ani", se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, liderii grupului infracţional încasau banii pentru serviciile sexuale prestate de minore, iar dimineaţa fetele primeau un salariu de 200 de lei, un comision din consumaţie şi jumătate din banii obţinuţi în urma întreţinerii de raporturi sexuale contra cost.

După finalizarea percheziţiilor, 15 persoane vor fi conduse la sediul DIICOT Piteşti pentru a fi audiate.

La acţiune participă şi efective din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Argeş şi Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova, suportul de specialitate fiind asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. 

www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri