Jurnalul.ro Ştiri Locale Descoperire macabră în canalul Săbolciu, din Bihor. Cadavrul unei femei, văzut de un localnic plutind pe suprafaţa apei

Descoperire macabră în canalul Săbolciu, din Bihor. Cadavrul unei femei, văzut de un localnic plutind pe suprafaţa apei

Un trecător a văzut o corpul unei femei plutind pe suprafaţa apei şi a cerut ajutor, la numărul unic de urgenţă 112.

"Pompierii militari au acţionat cu barca şi accesoriile din dotare pentru a ajunge la victimă, o femeie în vârstă de 80 de ani, pe care au adus-o la mal şi au predat-o echipajului medical", a declarat căpitanul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana.

Din nefericire, manevrele de resuscitare efectuate nu au avut rezultat, medicul declarând, la spital, decesul octogenarei.

La această intervenţie s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea, cu o autospecială de intervenţie cu barcă, respectiv cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, precum  şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Poliţiştii vor fi cei care vor stabili cum anume s-a înecat femeia.Observator.tv

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri