S-a spus că blocurile de piatră ar fi fost aduse de ghețari însă un nou studiiu arată că acestea au fost de fapt transportate de oameni, potrivit unui studiu realizat de specialiști de la Universitatea Aberystwyth, relatează BBC.
Proveniența blocurilor din piatră
Monumentul din Wiltshire, din sud-vestul Angliei, a fost ridicat în urmă cu circa 5.000 de ani, din roci provenite din diferite zone ale Marii Britanii. Cele mai mici blocuri, numite pietre albastre sunt din Preseli Hills, în vestul Țării Galilor, la circa 225 de kilometri de locul construcției.
Cercetătorii au analizat un bloc numit „Newall Boulder”, descoperit în 1924 la Stonehege și provenit din Craig Rhos-y-Felin, Pembrokeshire. În urma studiului, echipa a concluzionat că „nu există dovezi pentru ca gheața să fi ajuns atât de departe spre sud, pe Salisbury Plain”.
„Noile date ne permit să reintroducem interpretarea noastră anterioară, că blocul nu este un fragment adus de ghețari, ci provine dintr-un monolit spart la Stonehenge și transportat acolo de oameni din perioada neolitică”, a explicat profesorul Richard Bevins într-un articol publicat în Journal for Archaeological Research.
Totodată, echipa de cercetători a respins teoria că forma pietrei ar fi fost modificată de gheață.
„Majoritatea caracteristicilor pot fi explicate prin procese naturale la suprafață”, au precizat cercetătorii. Lipsa totală a rocilor din dolerit cu pete în zonele de la est de Narberth și dovezile de extragere din carierele din Țara Galilor „susțin puternic transportul uman”, au adăugat oamenii de știință, notează stiripesurse.ro.