„Nu este atât de obişnuit să găseşti în viaţă o specie cunoscută pentru prima dată din arhivele fosile, mai ales într-o regiune atât de bine studiată precum California de Sud. A noastră nu merge nici pe departe la fel de departe ca faimosul Celacant sau ca moluştele de adâncime Neopilina galatheae - reprezentând o întreagă clasă de animale despre care se credea că au dispărut acum 400 de milioane de ani - dar merge înapoi în timp, până în vremea tuturor acelor animale minunate capturate de La Brea Tar Pits”, spune dr.Goddard, de la Universitatea din California, Santa Barbara.
Acesta a povestit cum, într-o după-amiază din noiembrie 2018, în timp ce cerceta plaja din Naples Point, a văzut o pereche de mici bivalve translucide, moluşte care trăiesc în cochilii închise.
„Scoicile lor aveau doar 10 milimetri lungime, dar când s-au întins şi au început să agite un picior strălucitor, cu dungi albe, mai lung decât cochilia lor, mi-am dat seama că nu mai văzusem niciodată această specie”.
Crezând că este o specie rară, el a lăsat scoica netulburată, dar a făcut fotografii de aproape și le-a trimis mai departe lui Paul Valentich-Scott, curator emerit de malacologie la Muzeul de Istorie Naturală din Santa Barbara, potrivit YahooNews.
„Am fost surprins şi intrigat. Cunosc foarte bine această familie de bivalve de-a lungul coastei Americilor. Era ceva ce nu mai văzusem până acum", a spus acesta, care a precizat că trebuie să o vadă personal pentru o evaluare corectă.
Aşa că Dr. Goddard s-a întors la Naples point, dar nu a reuşit să găsească scoica după două ore de căutări.
A fost nevoie de alte 9 călătorii pentru ca el să facă redescoperirea, în martie 2019.
Valentich-Scott a declarat că a fost şi mai surprins după ce a pus mâna pe scoică. El ştia că aparţinea unui gen cu un membru în regiunea Santa Barbara, dar această scoică nu se potrivea cu niciunul dintre acestea, sugerând posibilitatea unei noi specii.
„Atunci când suspectez că ceva este o specie nouă, trebuie să urmăresc toată literatura ştiinţifică din 1758 până în prezent. Poate fi o sarcină descurajantă, dar, cu experienţă, se poate rezolva destul de repede”.
Acesta este momentul în care cei doi cercetători au dat peste descrierea din 1937 a lui George Willett, pe care l-a numit Bornia cooki după Edna Cook, o colegă colecţionară din regiune care a găsit singurele două exemplare cunoscute.
Valentich-Scott a cerut specimenul original, numit acum Cymatioa cooki, de la Muzeul de Istorie Naturală din Los Angeles County, pe care l-a folosit ca specimen tip, exemplarul care defineşte specia.
Între timp, Dr. Goddard găsise un alt exemplar viu la Naples Point, o singură cochilie goală în nisip, sub un bolovan.
Prin compararea atentă a exemplarelor vii şi a fosilei, Valentich-Scott a concluzionat că este vorba de aceeaşi specie, descriind descoperirea ca fiind "remarcabilă".
Întrebându-se cum a reuşit scoica să nu fie detectată atât de mult timp, Dr. Goddard a declarat: „Există o istorie atât de lungă a colectării de scoici şi a malacologiei în sudul Californiei - inclusiv a oamenilor interesaţi de micromoluştele mai greu de găsit - încât este greu de crezut că nimeni nu a găsit nici măcar cochilia micuţei noastre drăguţe”.
El crede că este posibil ca aceasta să fi ajuns pe curenţi ca larve planctonice, transportate dinspre sud în timpul valurilor de căldură marine din 2014 până în 2016.
Acestea au permis multor specii marine să se extindă spre nord, inclusiv mai multor specii documentate în mod special la Naples Point.
În funcţie de rata de creştere şi longevitatea animalului, acest lucru ar putea explica de ce nimeni nu a observat Cymatioa cooki înainte de 2018, inclusiv Dr. Goddard, care a lucrat cu nudibranhiile la Naples Point din 2002.
„Nu am mai văzut aşa ceva. Coasta Pacificului din Baja California are câmpuri largi de bolovani intertidale care se întind literalmente pe kilometri întregi şi bănuiesc că acolo jos Cymatioa cooki trăieşte probabil în strânsă asociere cu animalele care sapă sub aceşti bolovani”.
Descoperirile au fost publicate în revista Zookeys.