Jurnalul Ştiri Observator Numărătoare inversă pentru DEx6 Brăila - Galați: Șeful CNAIR anunță că proiectul este gata în proporție de 97%

Numărătoare inversă pentru DEx6 Brăila - Galați: Șeful CNAIR anunță că proiectul este gata în proporție de 97%

de Redacția Jurnalul    |   

Stadiul fizic al lucrărilor la drumul expres Brăila - Galaţi (DEx6) a depăşit 97%, iar circulaţia pe noul drum de mare viteză trebuie deschisă până la finalul anului 2026, a anunţat, sâmbătă, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

"Drumul expres Brăila - Galaţi (DEx6): a fost ridicat şi poziţionat încă un segment al tablierului podului peste râul Siret! Pentru această operaţiune, care a durat 3 ore, constructorul român (UMB) a folosit o macara de mare capacitate (700 de tone). Au fost finalizate şi lucrările de montare a hobanelor pentru faza 6 şi au fost dezafectate fundaţiile provizorii de la tablier (piloneţi), folosite în etapa de montare a tablierului anterior. Stadiul fizic al lucrărilor a depăşit 97%, iar podul peste Siret este ultimul obiectiv din şantier care a rămas de finalizat. Circulaţia pe noul drum expres Brăila - Galaţi trebuie deschisă până la finalul acestui an (2026)", a scris Cristian Pistol pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, contractul pentru construcţia acestui drum de mare viteză (10,76 km), în valoare de 449,42 milioane lei (fără TVA), este finanţat prin Programul Transport (PT) 2021-2027.

"DEx6 este un nou drum modern, care contribuie direct la dezvoltarea economică a regiunilor istorice Moldova şi Muntenia, iar, prin extensie, la creşterea oportunităţilor de dezvoltare ale Dobrogei" a mai afirmat Cristian Pistol.

Citește și: România accelerează: 2026, anul în care autostrăzile „curg” în valuri | Jurnalul

AGERPRES

Subiecte în articol: dex6 braila galati CNAIR proiect
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri
Știri de ultimă oră» Vezi toate știrile