Aflu, cu plăcută surprindere, că unul dintre articolele pe care le-am publicat aici, în coloanele ,,Jurnalului Național’’, în care mi-am exprimat opiniile privind mârșava acțiune de confiscare a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și, pe această cale, de învrăjbire și de manipulare a breslei noastre, plănuită și pusă în act de către un comando cu epoleți, a fost preluat și difuzat tocmai în Australia, prin amabilitatea domnului George Roca. Nume de referință al diasporei pe care vechiul meu prieten, poetul și gazetarul Nicolae Dan Fruntelată, îl așează în galeria ,,românilor care trăiesc departe de casă, în țări străine, dar își iubesc țara ca pe o mamă bătrână și dragă’’.
Până aici, toate bune și frumoase! Numai că, știute fiind hârdaiele de minciuni, de calomnii și de venin pe care puciștii și acoliții lor nu prididesc să le azvârle asupra gazetarilor care își respectă profesia și pe cei cărora li se adresează, să nu ne fie de mare mirare dacă, de la același cuib de viespi, are să apară pe piață acuza că, prin preluarea de către publicații care se adresează comunităților românești de peste hotare, s-a externalizat o chestiune de… circuit intern. Nimic mai fals! Dimpotrivă, dat fiind faptul că mai multe luări de poziție ale colegilor de breaslă au fost preluate și difuzate, din proprie inițiativă de către lideri de opinie ai comunităților românești de peste hotare,consider că acest fapt trebuie consemnat și făcut cunoscut iubitorilor de presă scrisă și audiovizuală. Cu atât mai mult cu cât, din păcate, la cunoștința acestei foarte importante categorii de public ajung tot felul de scenarii mincinoase, dezinformări crase despre evenimente de majoră importanță care se petrec în societatea românească. Acestea fiind transmise, pe canale specializate, care nu au alt scop decât acela de a-i manipula și, mai rău, de a-i învrăjbi pe conaționalii noștri.
De ce nu ar fi venit, acum, și rândul presei să facă obiectul unor diversiuni? Iată o temă de marcat interes care decurge din situația care, din păcate, se prelungește încă, în așteptarea unei decizii judecătorești definitive și irevocabile privind situația creată în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România de către o clică de puciști cu epoleți.
Recunosc, în răstimpul care a trecut de la declanșarea evenimentelor, oameni de bună credință mi-au adresat,deseori, aceeași întrebare: ,,Nu era de-ajuns că se încaieră, unii cu alții sau ei între ei, politicienii și magistrații, acum v-ați aprins și voi, jurnaliștii?’’ Întrebare al cărei răspuns nu poate face abstracție de starea de crescândă tensiune, de conflict permanent, de neîncredere și de suspiciune, pe care o traversează societate românească în ansamblul ei, care a atins cote absolut alarmante în cele două mandate prezidențiale ale Amiralului Dezastrului Național și care, din păcate, se prelungește și până azi. Ba chiar,dacă luăm act despre incitările directe, repetate, la confruntare și la conflict, pe care le lansează însuși președintele Klaus Iohannis, nu cred că avem speranțe a se rezolva prea curând.
Trăim, haideți să spunem lucrurilor pe nume, într-o nenorocită stare de conflict și de neîncredere a fiecăruia cu fiecare, prin care atenția publică este, în mod premeditat, deturnată de la problemele majore, de fond, cărora trebuie să le facem față. Ajungând aici, cred că trebuie să recunoaștem, deschis, și un alt adevăr, el însuși foarte dureros și anume că nici până azi îndelung așteptatul și absolut necesarul Proiect de țară pentru România nu a depășit stadiul de deziderat. ,,A încremenit în proiect’’, după cum s-ar putea exprima unul dintre ,,intelectualii lui Băsescu’’, personaj care a mai (e)dictat și că ,,dreptul de a huidui este supremul drept democratic’’. Drept pe care, după cum vedem și în aceste zile, manifestanții mobilizați de reputate entități de rit sorosist îl exercită cu foarte multă frenezie.
Normal și firesc,mai ales într-o asemenea stare de lucruri, presa are un rol capital în a ajuta opinia publică să înțeleagă sensul real, profund, nu o dată ascuns din diverse motive, al evenimentelor. Informând în mod corect și oferind repere clare, criterii temeinice de evaluare în funcție de care fiecare dintre noi să poată judeca, să se poziționeze, să ia atitudine constructivă, echilibrată. Dar pentru că anumite cercuri de interese nu au nici-un interes în acest sens,atunci nu rămâne decât soluția-finală:de-credibilizarea presei. Obiectiv strategic,din păcate, lesne de realizat prin crearea și întreținerea -cu mână calificată, să o recunoaștem- a unor false conflicte și alimentarea unor artificiale clivaje pretins insurmontabile. Care, bineînțeles!, nu pot fi rezolvate decât cu ,,manu millitari’’. Principiu pe care ideologul și strategul puciului de la UZPR l-a învățat direct de la Caesar cetire.
Foarte adevărat, nu suntem singurii în situația asta, de vreme ce, în lumea de azi, se discută intens și cu multă îngrijorare despre faptul că presa profesionistă este supusă unei ample strategii de compromitere, arma predilectă fiind deprofesionalizarea sa. Rețeta fiind aceeași ca și pe meleagurile noastre mioritice, adică marginalizarea profesioniștilor și aducerea în prim plan a unor indivizi buni doar să execute comenzile unor grupuri de interese. Ceea ce, însă, nu înseamnă – sau nu ar trebui să însemne!- că adevărații gazetari au pierdut,deja, bătălia. Dimpotrivă, așa după cum remarca dr. Peter Gross, eminentul profesor care a condus timp de un deceniu Școala de jurnalism și presă electronică din Tennesse:,,Funcția principală a mass mediei tradiționale este s-și recâștige încredere’’.
Termenul ,,tradițional’’ ne având, în nici-un caz, înțelesul de vetust sau, mai rău, de iremediabil compromis, ci, dimpotrivă, fiind vorba despre nobilele caracteristici ale adevăratului ziarist:profesionism și conștiință civică.
În această cheie mi-am permis să descifrez gestul emoționant al domnului George Roca, ca și demersurile altor prestigioase personalități și canale media ale comunităților de români din afara granițelor, de a informa corect, de la sursă, asupra crizei artificial create și întreținute de către un desant cu epoleți care dorește să compromită nu numai Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România ci însăși ideea de jurnalism.