„«A da birul cu fugiții» se referă astăzi la a «dispărea», «a fugi dintr-un anume loc», «a o șterge». Explicațiile date în anii de pe urmă, referitoare la fuga din Valahia în Moldova, ori din Moldova în Valahia, unde băjenarii nu mai aveau obligația de a plăti pentru un timp impozite și taxe, ori plăteau sume mici, «ca fugiți», sunt lipsite de temei, oricât s-ar dori de convingătoare”, apreciază antropologul Georghiță Ciocioi în deschiderea unei noi lecții de limba română.
Din vremea lui Duca Vodă
Dar să-i cedăm cuvântul: „În realitate, e vorba de un fenomen mult mai des întâlnit în Țările Române: fuga dintr-o localitate și trecerea sarcinilor pe seama celor rămași - birul «pentru cei fugiți». Despre domnia lui Duca Vodă aflăm astfel: «Fugind ţara de tirania lui şi punând pe boierii zlotaşi îi face de plătea de la casele lor birul celor fugiți» (Nicolae Muste, Letopiseţul Moldovei, 1662-1729). Fuga în codru, dintr-un sat, de pe o moșie, nu însemna, așadar, o scădere din birul local, acesta (birul «cu fugiții») căzând, cel mai adesea, în sarcina comunității”.
„Șugubina”, tot pe spinarea celor mulți (și sărăciți)
În completare: „Sustragerea de la plata în cauză, în speranța anulării ei, ori a revenirii celor fugiți, va naște expresia bine știută, legată de nedorința împlinirii unei datorii pe care o consideri uneori nedreaptă (te ferești, ocolești, pleci rapid de undeva după «modelul» achitării birului «cu fugiții»). Și tot în sarcina comunității a fost vreme îndelungată, în Moldova secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, și «șugubina»”.
Șugubăț, un termen „amar” îndulcit de români
„Șugubina”? „Aceasta consta în 300 de taleri de arginți în 1627. Era vorba de plata unei «gloabe» (amendă) de către întreaga comunitate atunci când se petrecea o crimă al cărei făptaș nu putea fi descoperit. Cuvântul vechi slav «dușegubina» (ajuns în română «șugubină») se tălmăcește prin «pierderea unui suflet/ unui om», putându-se referi și la o persoană dispărută din comunitate, despre care se presupunea că a fost ucisă. «M-a dat de șugubină» are astfel înțelesul de: dator/ bun de plată pentru cineva ucis/ dispărut. Un bir plătit împreună cu întreaga comunitate”. Mai mult: „Șugubăț își are și el originea în expresia dată, «dușegubici» fiind un pierzător de suflet, amăgitor, om primejdios. În timp, termenul în românește s-a «îndulcit», după cum bine se cunoaște...
„Lăsatul de sec” - „lăsatul de post”
Altă expresie des folosită, chiar îndrăgită de români: „lăsatul de sec”. Ce semnificații poartă? Gheorghiță Ciocioi: „Tălmăcirea exactă a sintagmei este «lăsatul de post», ultima zi de dinaintea începerii postului. În română, avem, de asemenea: lăsatul de sec de brânză, de carne, vinerea seacă. Toate cu înțelesul de interdicție/ post într-o măsură mai mare sau mai mică. Fără vreo legătură cu termenul «saeculum»/ veacul, lumea. Nici cu «siccus» (lipsit de apă, uscat)”.
Moștenire dinspre persani, via sciți
Atunci? „Originea cuvântului dat se află în limbile iraniene, cel mai probabil acesta fiind moștenit din contactul cu sciții (cum tot amintim de Sciția Mică și creștinismul românesc), unde are același înțeles: post. În medio-persană, pentru post, s-a folosit termenul rō-zag/rō-sak, sub forma prescurtată sak/ zak fiind întâlnit în mai multe limbi și graiuri iraniene. Numele postului - rō-sak - provine din sogdianul rōz - zi, cu originea în persana veche: rao-çah - luminos, strălucitor. Asocierea postului cu lumina, legătura cu divinitatea, altfel, e prezentă adeseori în religiile iraniene. Numele persan al postului a fost preluat și în unele limbi turcice sub formele: oru-sak, oruzek, orusek, orug etc. În Codex Cumanicus (1303), forma persană reținută este redată prin orūze’/k (lat: jejuniu)”.
„A govi” - a zăcea, a fi bolnav
Încă un pic de răbdare, pentru a afla cum stă treaba cu „lăsatul secului” și la vecinii bulgari: „«Postul cel mic», al Nașterii Domnului (al Paștelui fiind numit «cel mare»), durează 40 de zile. Pe 14 noiembrie e «lăsatul secului». La bulgari, în această zi, are loc iertarea, după formule bine stabilite. La masă, conform unei vechi tradiții, de «Zagovezni» (lasatul de sec) se mănâncă pui/ găină cu varză murată (călită), plăcintă cu dovleac (în care gospodina a pus multe nuci) și ardei umpluți cu fasole”. Un festin! „Lingura cu care s-a pus mâncarea în farfurie - a urmat Gheorghiță Ciocioi - e ascunsă până la Crăciun. Numele de «zagovezni» își are originea în «a posti»- «goveia» (slav.). În limba română, acesta a dat termenul «a govi» - a zăcea, a fi bolnav. Postul, adeseori, aducând slăbiciune unora”.
(Baba) Vanga, (pre)vestitoarea
„Vanga este un nume făcut cunoscut de o vestită «prevestitoare» din sudul Bulgariei, mai des întâlnit în Bulgaria și Macedonia ca Vanghea. Dat la Botez în cinstea praznicului Buneivestiri, numele este de fapt o prescurtare din Vanghelița/ Evanghelița. Vanghel, Vanghele sunt forme de masculine”, ne-a explicat antropologul Gheorghiță Ciocioi.
Jebeleanu, de sus în jos
Ce conotații are termenul Jebeleanu? „Este un nume balcanic (Jebelev/ Jebelov/ Jebelanov), ajuns și în română (cu terminație românizată) - a mai reținut Gheorghiță Ciocioi. Originea acestuia e limba turcă (cebel= munte), fiind un vechi împrumut din vocabularul arab. În Balcani, numele îi desemna pe cei ce locuiau pe înălțimi, coborâți la câmpie. A devenit, în timp, nume de familie: Munteanu”. Tot aici, un alt nume cu înțeles uitat - Zagurea: „Este desprins din slavă, unde Zagora = peste munte (locuitor din regiunea de dincolo de munte)”.
Javra nu mușcă
De unde (pro)vine cuvântul „javră”? „Se trage din slavul jeavrea/ jevrea = a se răsfața, a schelălăi (limbile macedoneană, bulgară, sârbă). În ucraineană: javra = câine care nu mușcă”, a sesizat etnologul Gheorghiță Ciocioi.
Îndumnezeită precum Zeus
Auzit-ați de (pre)numle Zinaida? „Vine din limba greacă (Ζεναϊς/ Ζηναϊδος) și are înțelesul de «îndumnezeită precum Zeus». Este un nume des întâlnit în trecut în coloniile grecilor din sudul Ucrainei și în Basarabia. A fost preluat și de români”, a comentat antropologul Gheorghiță Ciocioi.
Evlavie
Dar Zinca ce hram poartă? „Este un nume purtat la nord și la sud de Dunăre, diminutiv (din Zina). Preluat din greacă (Ζηνοβια), înseamnă «cu viață îndumnezeită, plină de evlavie». Este și numele unei sfinte din calendarul ortodox - Sfânta Zenovia, care se sărbătorește pe 30 octombrie”.
Ogioiu, în umbra preotului
Ce miez semantic ascunde patronimul Ogioiu? „Este un nume românesc și balcanic (Hogev, Hogiov, Ogioev), cunoscut întâi ca poreclă. Se traduce prin «cel care umblă după hoge (preot turc), ori care are apucături, gesturi de hoge», a remarcat antropologul Gheorghiță Ciocioi.
„Fuga în codru, dintr-un sat, de pe o moșie, nu însemna, așadar, o scădere din birul local, acesta (birul «cu fugiții») căzând, cel mai adesea, în sarcina comunității”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„«Șugubina» consta în 300 de taleri de arginți în 1627. Era vorba de plata unei «gloabe» (amendă) de către întreaga comunitate atunci când se petrecea o crimă al cărei făptaș nu putea fi descoperit”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„«Șugubăț» își are și el originea în expresia șugubina - «dușegubici» (în slavă) fiind un pierzător de suflet, amăgitor, om primejdios. În timp, termenul în românește s-a «îndulcit»”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Dat la Botez în cinstea praznicului Buneivestiri, numele Vanga este de fapt o prescurtare din Vanghelița/ Evanghelița”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Originea cuvântului «post» se află în limbile iraniene, cel mai probabil acesta fiind moștenit la noi din contactul cu sciții, unde are același înțeles”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog