x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Șeful diplomației de la Moscova îi amenință pe aliații Ucrainei: „Răspunsul rușilor ar fi devastator!”

Șeful diplomației de la Moscova îi amenință pe aliații Ucrainei: „Răspunsul rușilor ar fi devastator!”

de Redacția Jurnalul    |    28 Dec 2025   •   10:34
Șeful diplomației de la Moscova îi amenință pe aliații Ucrainei: „Răspunsul rușilor ar fi devastator!”
Sursa foto: Hepta/Serghei Lavrov amenință din nou Europa

Ministrul de Externe din Rusia, Serghei Lavrov, i-a amenințat din nou pe aliații Ucrainei. Trupele europene din Ucraina ar fi o țintă legitimă, iar răspunsul rușilor ar fi devastator, a spus Lavrov.

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, i-a avertizat din nou pe aliații Ucrainei în ceea ce privește desfășurarea de forțe în țară în cazul unui acord de pace. În declarațiile transmise agenției de știri de stat TASS, el a spus că un astfel de contingent ar fi o țintă legitimă, potrivit Sky News.

Fără a oferi dovezi, el i-a acuzat pe politicienii europeni că sunt conduși de „ambiții” în relațiile lor cu Kievul și că ignoră dorințele poporului Ucrainei și ale propriilor popoare.

Lavrov a mai spus că Rusia nu intenționează să atace alte țări.

„Repet încă o dată, nu este nevoie să ne temem că Rusia va ataca pe cineva”, a declarat șeful diplomației ruse.

El i-a amenințat pe europeni adăugat că răspunsul Rusiei ar fi devastator în cazul apariției unor contingente străine în Europa.

Rusia și-a exprimat în repetate rânduri poziția împotriva oricărei prezențe militare europene în Ucraina.

(sursa: Mediafax)

×