Ne mai aducem aminte de marele interes pe care l-au stârnit în România alegerile pentru Parlamentul European? Dezbaterile cu scântei, conflictele verbale cu spume la gură, amenințările aruncate dintr-un partid în altul, conflictele interne din partide, implicarea familiilor politice de la Bruxelles în campanie sunt parcă dintr-o altă lume, deși nu au trecut doi ani de la europarlamentare. Participarea la scrutinul european din luna mai 2019 a fost de peste 50 la sută, interes, „tradus” ca un semn de mare deschidere a populației spre problemele Uniunii Europene, dar și de speranța că, sub umbrela de la Bruxelles, se vor rezolva proiectele de mult amânate la București. Pandemia a lovit ca un tsunami care a șters „castelele de nisip” ridicate din joaca politicienilor care abia și-au format structurile în instituțiile europene și au intrat în furtuna pandemiei.
Cum se raportează acum speranțele puse în UE? Pandemia a adus mai multă unitate, mai multă Europa, așa cum s-a fluturat steagul în campania din primăvara anului 2019? Ca primă soluție „europeană”, în 2020, pentru protecția populației s-a adoptat măsura închiderii granițelor. Măsura fusese exersată anterior prin ridicarea unor garduri la granițe pentru oprirea valului de imigranți, așa că „virusul” izolării fusese plasat și acceptat. Brexitul a arătat apoi că drumul spre UE are și sens invers, ceea ce a alimentat și conectat la politica mare nu doar populismul, ci și pe eurosceptici. Naționalismul nu a mai fost repudiat, chiar a căpătat consistență de reprezentare la alegerile din 2020.
UE și-a recăpătat suflul sau este în pericol mortal după ce valurile succesive de covid vor fi învinse spre anul 2023? Vaccinul pare să fie remediu pentru pandemie, dar multe țări din UE și-au găsit calea proprie pentru a face rost de injecția salvatoare. Danemarca și Austria colaborează cu Israelul; Cehia, Slovacia și Ungaria au comandat vaccin din Rusia, Italia vrea să fabrice sputnik. Marea Britanie, singură, a reușit cea mai intensă campanie de vaccinare. Cetățenii UE, tot mai nervoși, nu mai acceptă izolarea, restricțiile impuse ca măsuri generale. Se prefigurează un divorț între cetățeni și autoritatea internă, dar falia va afecta și coeziunea europeană. În acest cadru, pe unde mai regăsim zbaterea noastră de acum doi ani, care pare aruncată în alt secol?