Jurnalul.ro Ştiri Externe Doi condamnaţi la moarte, executaţi în Japonia

Doi condamnaţi la moarte, executaţi în Japonia

Doi condamnaţi la moarte pentru omor au fost executaţi prin spânzurare marţi în Japonia, a anunţat Ministerul Justiţiei, care a ignorat cererile repetate ale organizaţiilor de apărare a drepturilor omului de a renunţa la pedeapsa capitală. Aceasta ridică la 21 numărul condamnaţilor la moarte în Japonia executaţi după revenirea la putere a prim-ministrului conservator Shinzo Abe la sfârşitul anului 2012, dintre care 4 în acest an.

 

Unul dintre cei doi bărbaţi executaţi, în vârstă de 44 de ani, fusese condamnat la moarte pentru uciderea în 1992 a patru persoane la Chiba, la sud-est de Tokyo, potrivit ministerului. Potrivit presei locale, aceasta este prima execuţie în ţară după 1997 a unui condamnat la moarte care nu putea răspunde penal în momentul comiterii faptelor (20 de ani), având atunci 19 ani.

Celălalt bărbat avea 69 de ani şi a fost condamnat pentru uciderea prietenei sale şi a părinţilor acesteia în 1994. Cei doi condamnaţi au fost executaţi în ciuda faptului că ei făcuse apel la verdictul lor. Rareori în astfel de cazuri justiţia japoneză nu aşteaptă epuizarea tuturor căilor de atac.

"Acestea au fost cazuri de o cruzime extremă", a justificat ministrul justiţiei, Yoko Kamikawa, într-o conferinţă de presă. "Am ordonat execuţiile după o examinare foarte atentă a ambelor cazuri", a adăugat ea. Japonia şi Statele Unite sunt singurele două ţări ale G7 care continuă să aplice pedeapsa cu moartea.

Japonezii, în marea lor majoritate, sunt pentru menţinerea ei, în ciuda protestelor repetate ale guvernelor europene, asociaţiilor şi ONG-urilor pentru drepturile omului.

Acestea denunţă sistemul crud japonez, dat fiind că deţinuţii pot aştepta execuţia mulţi ani într-o izolare completă şi sunt informaţi că vor fi executaţi doar cu câteva ore înainte de a urca pe eşafod.

Cel mai celebru dintre condamnaţii la moarte în Japonia este Shoko Asahara, guru fondator al sectei Aum, creierul atentatelor cu gaz sarin din Tokyo în 1995, care a făcut 13 morţi şi mai mult de 6.000 de răniţi, precum şi alte 15 omoruri comise de sectă. AGERPRES.

Subiecte în articol: japonia spanzurare pedeapsa capitala
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri