Jurnalul.ro Ştiri Externe Doi morţi şi trei răniţi în urma unui atac terorist comis în Israel

Doi morţi şi trei răniţi în urma unui atac terorist comis în Israel

Doi agenţi de poliţie au fost ucişi, iar alte cel puţin trei persoane au fost rănite, duminică seară, după ce doi terorişti islamişti au comis un atac armat într-o zonă aglomerată din orăşelul israelian Hadera, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate israeliene.

Atacul a avut loc în apropierea unei staţii de autobuz şi a unor restaurante din orăşelul Hadera, situat la aproximativ 45 de kilometri nord de Tel Aviv.

Doi cetăţeni israelieni de etnie arabă au deschis focul la întâmplare spre trecători, înainte de a fi împuşcaţi mortal de forţele de ordine, informează cotidianul The Times of Israel şi site-ul Ynetnews.com.

Atacul s-a soldat cu moartea a doi agenţi de poliţie israelieni şi rănirea altor trei persoane, care sunt spitalizate. Câteva persoane sunt în stare de şoc în urma atacului terorist.

Autorităţile israeliene au stabilit că cei doi atacatori sunt cetăţeni israelieni de etnie arabă din orăşelul Umm al-Fahm. Autorităţile israeliene suspectează că cei doi atacatori erau simpatizanţi ai reţelei teroriste sunnite Stat Islamic.

Premierul Israelului, Naftali Bennett, s-a deplasat în cursul nopţii la locul atentatului şi le-a mulţumit agenţilor de poliţie implicaţi în neutralizarea teroriştilor. Prim-ministrul va organiza o reuniune de urgenţă cu şefii serviciilor de securitate israeliene.

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a condamnat vehement atacul terorist din Israel. "Condamnăm atacul terorist comis astăzi în Hadera. Astfel de acte de violenţă fără sens şi crimele de acest fel nu îşi au locul în societate. Suntem alături de partenerii israelieni şi le transmitem condoleanţe familiilor victimelor", a declarat Antony Blinken, prin Twitter.

În Israel au avut loc o serie de atacuri teroriste în ultimele săptămâni. Marţea trecută, un terorist islamist a omorât patru persoane într-un atac comis la un complex comercial din oraşul Beersheba.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: atac terorist
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri