Câinii au fost domesticiți în urmă cu circa 15.000 - 50.000 de ani și au dezvoltat numite trăsături ale câinilor, arată un studiu citat de AGERPRES.
Ochii câinilor au devenit astfel mai clari comparativ cu cei ai rudei lor apropiate, lupul, și au căpătat o nuanţă maronie, care este mai prietenoasă pentru om.
„Culoarea irisului câinilor este mai închisă comparativ cu cea a lupilor. Această culoare închisă influenţează pozitiv percepţia umană asupra câinilor”, se arată într-un studiu realizat de cercetători de la Departamentul de Zoologie al Universităţii Teikyo din Japonia.
Oamenii ar fi selectat câinii care au fost precepuți ca având ochi „percepuţi ca fiind prietenoşi”, potrivit cercetării publicate în jurnalul ştiinţific Royal Society Open Science.
Câinele domestic provine din lupul cenușiu iar îmblânzireae lui s-a produs treptate.
Majoritatea canidelor înrudite cu lupul au irisul deschis la culoare, gălbui, cu o pupilă întunecată în centru. Însă ochii câinilor din circa 30 de rase selectate pentru studiu au irisul mare şi închis la culoare, au o tendinţă spre roşu, ceea ce face dificilă distingerea pupilelor.
Se crede că această diferenţă este importantă în schimbul de priviri între oameni şi câini, de care câinele ştie să se folosească pentru a atrage atenţia stăpânului său și are ca rezultat producerea de oxitocină. Este identică cu cea care rezultă dintr-un schimb de priviri între mamă şi copil.
Un studiu recent arată că această interacţiune este facilitată, în cazul câinilor, de dezvoltarea muşchilor faciali, care le permit să moduleze expresia privirii, spre deosebire de lupi.
Cercetătorii de la Teikyo se bazează pe studii aplicate la primate şi la oameni. O pupilă dilatată este asociată cu emoţii pozitive.
Totodată, o pupilă mare este asociată inconştient cu o fiinţă vulnerabilă şi inofensivă. Dimensiunea pupilei scade odată cu înaintarea în vârstă.
Irisul întunecat al unui câine nu se poate distinge de pupilă iar oamenii percep acest lucru ca fiind o pupilă mare, iar câinele pare astfel că are nevoie de protecție. Cercetătorii au testat această teorie prezentând oamenilor imagini cu 12 câini, în două versiuni. Una cu ochii închişi la culoare şi una cu ochii deschişi la culoare, notează useit.ro.