Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump confirmă uciderea autorului atentatului asupra USS Cole

Donald Trump confirmă uciderea autorului atentatului asupra USS Cole

Preşedintele Donald Trump a confirmat duminică uciderea de către armata americană a lui Jamal al-Badaoui, considerat ''creierul'' atacului comis în octombrie 2000 împotriva navei militare americane USS Cole în portul Aden din Yemen, transmit agenţiile AFP şi EFE.
''Formidabila noastră armată le-a făcut dreptate eroilor ucişi şi răniţi în atacul laş asupra USS Cole. Tocmai l-am ucis pe liderul acestui atac, Jamal al-Badaoui'', a scris Trump pe Twitter. ''Niciodată nu vom înceta lupta împotriva terorismului islamic radical'', a completat el.
Un purtător de cuvânt al Pentagonului declarase joi agenţiei EFE că este posibil ca acel terorist să fi fost ucis în urma unei operaţiuni comune desfăşurate marţi în Yemen de CIA împreună cu armata americană. 
Informaţia publicată atunci de postul CNN, citând surse guvernamentale, semnala că teroristul a fost ucis în timp ce se afla singur la volanul unui vehicul şi că nu au existat victime colaterale. Jamal al-Badaoui se afla pe lista FBI-ului cu cei mai căutaţi terorişti.
Pe 12 octombrie 2000, o barcă manevrată de doi kamikaze a explodat după ce s-a apropiat de distrugătorul USS Cole, care se aproviziona cu carburant în rada portului Aden, deflagraţia lovind nava în partea laterală. Atentatul, soldat cu moartea a 17 militari americani, precum şi a celor doi autori ai atacului, a fost revendicat de liderul de atunci al organizaţiei jihadiste Al-Qaida, Osama bin Laden.
"Al-Baldawi era deţinut de autorităţile yemenite în legătură cu acest atentat atunci când a evadat din închisoare, în aprilie 2003. Al-Baldawi a fost prins din nou în martie 2004, dar a scăpat iarăşi pe 3 februarie 2006", a precizat FBI în oferta sa de recompensă de cinci milioane de dolari în schimbul oricărei informaţii ce ar fi permis arestarea lui.

AGERPRES

Subiecte în articol: USS Cole donald trump Jamal al-Badaoui
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri